Targoviste: A început expertizarea psihologică a lui Ionuţ Savin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Savin, la ieşirea din Spitalul de Psihiatrie din Târgovişte
Ionuţ Savin, la ieşirea din Spitalul de Psihiatrie din Târgovişte

Ionuţ Savin, adolescentul de 15 ani, de la Moreni, care acum patru zile şi-a omorât mama adoptivă pentru că nu i-a plătit internetul a avut, astăzi, prima înfăţisare în faţa experţilor psihologi, care vor trebui să stabilească dacă acesta a avut sau nu discernământ, în momentul în care a comis fapta. El a fost transportat în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, cu o maşină la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, acolo unde va avea loc expertizarea amănunţită a lui Ionuţ.

Ar putea scăpa de umărirea penală

În cazul în care comisia de expertiză va demonstra că adolescentul nu a avut discernământ, acesta ar putea scăpa de închisoare, urmând să fie internat într-o clinică de psihiatrie, spun anchetatorii. „În acest moment, pentru că este minor, el se bucură de prezumţia relativă a lipsei discernământului. Dacă medicii vor constata că acesta nu a acţionat cu discernământ, se va propune o măsură de protecţie, se va solicita instituirea măsurii de supraveghere specializată, pentru că minorul nu răspunde penal şi în aceste condiţii se impune luarea unei măsuri. Se va sesiza şi Protecţia Copilului, dar în niciun caz nu va fi preluat de un asistent maternal”, a declarat Anca Veseliu, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. În condiţiile în care expertiza va dovedi că acesta a comis cu bună ştiinţă crima, minorul riscă să stea după gratii între 7 şi 12 ani.

Este păzit în permanenţă de doi poliţişti

Medicii de la Spitalul de Psihiatrie Târgovişte, acolo unde este internat Ionuţ, spun că băiatul este într-o stare de şoc după cele întâmplate, dar este destul de comunicativ. „Este greu de spus ce l-a îndemnat să facă asta, nu putem da vina doar pe jocurile de pe calculator, dar poate fi şi varianta cu aflarea veştii că a fost crescut de sora mamei. Trebuie văzut dacă într-adevăr jocurile violente sunt de vină sau este vorba de o boală psihică la debut, schizofrenie, dar asta se poate stabili numai în urma expertizei. El este acum supravegheat de poliţie, dar se poate deplasa prin spital, nu este restricţionat în niciun fel. Noi avem aici şi copii mult mai mici, de 5 ani, de 7 ani şi neavând expertiza încă finalizată, trebuie supravegheat. Nu primeşte medicaţie în acest moment, dar mănâncă, vorbeşte cu asistentele”, a declarat Ovidiu Simionescu, medic primar neurolog.

Expertiza s-ar putea întinde pe mai multe zile

Comisia de specialitate s-a întrunit, astăzi, la ora 10,00, şi este coordonată de doctorul Nicolae Mirescu, medic primar legist la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa. Potrivit anchetatorilor, expertiza s-ar putea întinde pe mai multe zile, cazul fiind unul dificil prin prisma violenţei cu care a fost comisă fapta.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite