FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

Vizitatorii vor putea vedea dormitorul în care au stat cei doi, încăperea în care a avut loc procesul şi curtea unde au fost executaţi

Fosta unitate militară din Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, a fost inaugurată, marţi, ca punct muzeal, odată cu lansarea expoziţiei „Metamorfozele unui loc al memoriei”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fosta unitate militară unde au fost împuşcaţi soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, a fost inaugurată, marţi, ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească din Târgovişte, în prezenţa unor personalităţi ale lumii culturale şi politice.
 
Clădirea unităţii militare este una istorică. Acolo a funcţionat prima Şcoală de Cavalerie din ţara noastră şi tot acolo a făcut armata regele Mihai. Unitatea Militară 01417 se găseşte în apropierea Gării Târgovişte, lângă Liceul de Petrol şi Inspectoratul General al Poliţiei.
 
„Este o expoziţie care se subsumează activităţii Muzeului de Istorie. Este o expoziţie care va fi deschisă în câteva minute şi în care vizitatorii vor putea vedea o parte din istoria noastră recentă. Expoziţia în sine se doreşte a fi una care reface aceste spaţii, aşa cum se aflau ele la momentul respectiv”, a declarat Ovidiu Cârtina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte. 
 
 
Foto
Vizitatorii pot vedea dormitorul în care au stat cei doi, încăperea în care a avut loc procesul şi curtea unde au fost executaţi. Reprezentanţii muzeului nu încearcă să interpreteze sau să lămurească evenimentele din decembrie 1989, ci doar să prezinte faptele petrecute acolo. Zidul unde au fost împuşcaţi în 1989 soţii Ceauşescu, la unitatea militară din Târgovişte, a fost şi el scos la lumină, după ce fusese tencuit în primii ani după Revoluţie.
 
„Consider că Ceauşescu a avut şi părţile lui bune, dar a avut şi părţi rele. În timp ce a avansat în vârstă, a devenit dictator, un dictator care ordona demolarea oraşelor şi satelor, a bisericilor şi a tuturor lucrurilor frumoase”, a spus Ilie Petre Ştirbescu, participant activ la execuţia de la Târgovişte.
 
Dinu Zamfirescu, preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, exilat la Paris pe vremea comunismului, a trăit evenimentele din decembrie 1989 într-un studio de televiziune din Franţa. A fost rugat de comentator să îşi spună opini cu privire la ce se întâmplase.
 
„Încă din studenţie m-am manifestat public împotriva pedepsei cu moartea. Cred că este prima mare greşeală a noii puteri care s-a instaurat în România, deoarece, aceşti oameni nu trebuiau imediat executaţi, ci trebuiau mai întâi să dezvăluie o serie întreagă de secrete atât pe plan intern, cât şi extern”, a mărturisit Zamfirescu (foto dreapta).
 
Amenajarea expoziţiei a costat Consiliul Judeţean aproximativ  17.000 de lei. 
 
Muzeul de la Târgovişte poate fi vizitat zilnic, iar intrarea costă 7 lei. Elevii şi studenţii au reducere 50%. 

Imagine de ansamblu cu biroul comandantului unitatii militare 01417, sala in care sotii Ceausescu au fost supusi vizitei medicale obligatorii, anterioara procedurilor judiciare, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagine de ansamblu cu biroul comandantului unitatii militare 01417, sala in care sotii Ceausescu au fost supusi vizitei medicale obligatorii, anterioara procedurilor judiciare, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • Imagine de ansamblu cu sala in care sotii Elena si Nicolae Ceausescu si-au petercut ultimele patru zile din viata, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • O coala de hartie cu textul CUPLUL NICOLAE SI ELENA CEAUSESCU, scris in limba romana si limba engleza, este asezata pe o masa, in camera in care acestia au fost judecati, in 25 decembrie 1989, de un tribunal militar exceptional, in Targoviste FOTO Mediafax
  • O coala de hartie cu textul CUPLUL NICOLAE SI ELENA CEAUSESCU, scris in limba romana si limba engleza, este asezata pe o masa, in camera in care acestia au fost judecati, in 25 decembrie 1989, de un tribunal militar exceptional, in Targoviste FOTO Adevărul
  • Stirbescu Ilie Petre, revolutionar care a participat la arestarea sotilor Ceausescu, pozeaza in sala in care acestia au fost judecati, in 25 decembrie 1989, de un tribunal militar exceptional, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • Un marcaj cu formele a doua siluete umane, care indica locul si pozitia in care Nicolae si Elena Ceausescu s-au prabusit dupa ce au fost executati, poate fi vazut in curtea interioara a unitatii militare 01417, din Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • Stefan, patru ani si jumatate, arata spre un marcaj care indica locul si pozitia in care Nicolae si Elena Ceausescu s-au prabusit dupa ce au fost executati, in interiorul curtii unitatii militare 01417 din Targoviste FOTO Mediafax
  • Doi copii trec pe langa un marcaj care indica locul si pozitia in care Nicolae si Elena Ceausescu s-au prabusit dupa ce au fost executati, in interiorul curtii unitatii militare 01417 din Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • Un copil arata spre un marcaj care indica locul si pozitia in care Nicolae si Elena Ceausescu s-au prabusit dupa ce au fost executati, in interiorul curtii unitatii militare 01417 FOTO Mediafax
  • Dinu Zamfirescu, presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului,  ține un discurs, cu ocazia deschiderii muzeului amenajat in interiorul unitatii militare 01417 in care au fost executati sotii Elena si Nicolae Ceausescu, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  • Prof. univ. dr. Ion Calafeteanu ține un discurs, cu ocazia deschiderii muzeului amenajat in interiorul unitatii militare 01417 in care au fost executati sotii Elena si Nicolae Ceausescu, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Mediafax
  •  Fosta unitate militară din Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, a fost inaugurată marţi ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească, în prezenţa unor personalităţi ale lumii culturale şi politice FOTO Adevărul
  • Zidul cu urmele de gloanțe în fața căruia au fost împușcați soții Ceaușescu FOTO Adevărul
  • Un marcaj cu formele a doua siluete umane, care indica locul si pozitia in care Nicolae si Elena Ceausescu s-au prabusit dupa ce au fost executati, poate fi vazut in curtea interioara a unitatii militare 01417, din Targoviste FOTO Adevărul
  • Curioșii care vor veni să viziteze muzeul vor plăti 7 lei pentru biletul de intrare FOTO Adevărul
  • Fosta unitate militară din Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, a fost inaugurată, marţi, ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească FOTO Adevărul
  • „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul unde au fost executaţi încă provoacă emoţie, dezvăluind şi acum momente mai puţin cunoscute, rememorate după 23 de ani de cei aflaţi atunci în unitatea militară din Târgovişte FOTO Adevărul
  • Imagine din unitatea militară 01417, in care sotii Ceausescu au fost judecați și executați pe 25 decembrie 1989 FOTO Adevărul
  • Imagine de ansamblu cu sala in care sotii Elena si Nicolae Ceausescu si-au petercut ultimele patru zile din viata, in Targoviste, Dambovita, marti, 3 septembrie 2013 FOTO Adevărul
  • Sala judecății pentru soții Ceaușescu FOTO Adevărul
  • Hol al unității militare 01417 din Târgoviște, transformată în punct muzeal FOTO Adevărul
  • Vizitatori ai  unității militare 01417 din Târgoviște, transformată în punct muzeal FOTO Adevărul
  • Cărțile „sfinte” ale Partidului Comunist Român, expuse la muzeul din cadrul unității militare în care au fost uciși soții Ceaușescu FOTO Adevărul
  • Nicu Ceaușescu, pe coperta uneia dintre cărțile expuse la muzeul din cadrul unității militare în care au fost uciși soții Ceaușescu FOTO Adevărul
  • Drapelul Republicii Socialiste România FOTO Adevărul
  • Televizor vechi în cadrul unității militare 01417 din Târgoviște, transformată în punct muzeal FOTO Adevărul
  • Imagine de la unitatea militară 01417 din Târgoviște, transformată în punct muzeal FOTO Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: