Târg de Crăciun în scopuri caritabile, la Şcoala Coresi din Târgovişte

Târg de Crăciun în scopuri caritabile, la Şcoala Coresi din Târgovişte

Anul trecut, la prima ediţie a Târgului de Crăciun, elevii au reuşit să strângă aproape 10.000 de lei.

Elevii de la Şcoala Coresi din Târgovişte s-au mobilizat cu mult timp înainte de perioada sărbătorilor, pentru a le veni în sprijin colegilor lor cu dificultăţi materiale.

Astfel, au pregătit, împreună cu cadrele didactice, dar şi cu părinţii, standuri diverse pentru Târgul de Crăciun, programat, astăzi, de la ora 17.00, în curtea şcolii. Sunt aşteptaţi toţi târgoviştenii dornici să îi ajute pe copiii mai puţin norocoşi. 
 
Elevii vor comercializa prăjituri de casă, dar şi donate de o firmă specializată, obiecte handmade, ceai, cafea sau suc de fructe. Personaje din poveşti vor anima acţiunea cu momente artistice, iar colindele şi voia bună vor aduce farmecul sărbătorilor de iarnă şi bucuria în sufletele participanţilor. 
 
Directorul instituţiei de învăţământ, Georgeta Gogeanu, a declarat că banii strânşi vor fi folosiţi pentru a-i sprijini pe cei 50 de elevi ai şcolii care provin din familii cu dificultăţi financiare, au probleme de sănătate sau sunt orfani. 
 
Acţiunea, programată în săptămâna “Şcoala Altfel”, îşi propune să le dezvolte copiilor competenţele antreprenoriale, dar şi spiritul civic. 
 
Anul trecut, la prima ediţie a Târgului de Crăciun, elevii au reuşit să strângă aproape 10.000 de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările