Tânărul care a strâns o sumă consistentă pe Facebook, în doar 24 de ore, pentru elevi şi bătrâni afectaţi de coronavirus: „Trebuie să construim o reţea“

Tânărul care a strâns o sumă consistentă pe Facebook, în doar 24 de ore, pentru elevi şi bătrâni afectaţi de coronavirus: „Trebuie să construim o reţea“

Radu Stoichiţă, 21 de ani

Un tânăr din Pucioasa, în vârstă de 21 de ani, a reuşit să strângă o sumă importantă în doar 24 de ore. El a lansat un apel pentru ajutorarea, în primul rând a spiatalului, dar şi a elevilor şi bătrânilor din zonă cu posibilităţi reduse. Suma a fost strânsă în urma unei campanii derulate pe Facebook.

 
Radu Ioan Stoichiţa a lansat provocarea online, iar locuitorii din Pucioasa şi împrejurimi au răspuns imediat iniţiativei. În doar 24 de ore s-au strâns 12.000 de euro (aprox. 58.000 de lei).
 
Cu banii obţinuţi, Radu are de gând să înfiinţeze o „reţea de sprijin” pentru a veni în sprijinul Spitalului din Pucioasa, dar şi a elevilor care stau acasă în această perioadă şi nu au un calculator conectat la internet. De asemenea, mai sunt vizaţi şi cei aflaţi în suferinţă.
 
Banii vor fi direcţionaţi, în primă fază, spitalului din localitate.
 
„Trebuie să construim o reţea de tineri care doresc să se implice în spaţiul Pucioasa cât şi a localităţilor aferente. Trebuie să construim o reţea de solidaritate cu zonele dezavantajate pentru a vedea cum reuşim să-i aducem pe aceştia aproape. Avem copii la sate care încă nu au reuşit să ajungă pe platformele de educaţie. Persoanele care se află în singurătate sau în sărăcie, persoanele bolnave, imobilizate la pat, trebuie să vedem cum reuşim să luăm legătura şi cu aceştia”, a spus Radu.
 
Iniţial, campania a fost gândită pentru ajutorarea Spitalului din Pucioasa.
 
„Banii nu au fost neapărat motivul pentru care am început acest lucru, cât ideea de a construi ceva, petru că statul a eşuat în mulţi ani. Banii au fost niţial gândiţi pentru spital şi pentru secţiile adiacente. Când am văzut că sute de oameni au răspuns la apelul şi când am aflat câte lipsuri au unele persoane, am zis că trebuie să ne gândim şi la educaţie şi la alte aspecte. Sunt aproximativ 40 de copii din satele aferente Pucioasaei care nu au acces la platfmormele educaţionale. Dacă acum pierdem aceşti copii şi nu îi educăm pentru câteva săptămâni nu e bine”, a adăugat Radu.
 
Aproape 500 de oameni au donat pentru ideea sa. 
 
Radu Ioan Stoichiţa este student în SUA, anul 2, la Colegiul Bowdoin College, unde aprofundează Istoria şi Sociologia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: