Sute de urgenţe în doar patru zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii şi asistenţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte au avut de rezolvat, în perioada 30 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017, sute de urgenţe. Cei mai mulţi pacienţi s-au prezentat la UPU cu infecţii acute respiratorii, dar şi cu afecţiuni digestive.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţie medicale, dr. Elena Firoiu, în intervalul de timp menţionat au fost înregistrate 724 de prezentări la Urgenţe, iar ca structură a patologiei au predominat: acutizări ale bolilor cronice, infecţii acute respiratorii, afecţiuni digestive cauzate de excesele alimentare (dispepsii, indigestii, colici), dar şi foarte multe agresiuni pe fondul consumului de alcool, care au culminat chiar cu agresarea personalului medical. 

Nu au lipsit nici accidentele rutiere, accidentele casnice minore, stările de ebrietate (care au fost foarte multe), fracturi, entorse, luxaţii prin cădere. şi multe altele. 

La Maternitatea SJU Târgovişte s-au născut, în acest interval de timp, 13 copii, dintre care 10 băieţi. În noaptea de Revelion s-au născut 2 copilaşi.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite