Sute de poliţişti vor fi în stradă în perioada sărbătorilor pascale, în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 26 aprilie-2 mai, 214 poliţişti vor fi prezenţi, zilnic, în stradă şi vor acţiona cu 103 autospeciale, astfel încât cetăţenii care participă la manifestările prilejuite de Sărbătorile Pascale să se afle în siguranţă.

Din totalul efectivelor angrenate în activităţile de menţinere a ordinii şi liniştii publice, 161 sunt de la ordine publică, 9 de la investigaţii criminale şi 35 de la rutieră.

„Zilnic, vor fi constituite, în medie, 98 de patrule auto. Poliţiştii vor acţiona îndeosebi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau în zonele unde se desfăşoară activităţi publice.  Pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului, poliţiştii rutieri vor fi pe prinicipalele drumuri naţionale şi judeţene şi vor acţiona cu autospecialele dotate cu aparate radar. Printre priorităţile poliţiştilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunităţii, dar şi intervenţia rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa. 

Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să apeleze cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori să sune la 112 în caz de nevoie sau dacă au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale.

„De asemenea, le recomandăm să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie, indiferent de calitatea pe care o au în timpul deplasărilor pe drumurile publice”, mai spun oamenii legii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite