Statul lichidează termocentrala de la Doiceşti

Statul lichidează termocentrala de la Doiceşti

După ultimele restructurări de personal, la Doiceşti mai lucrează sub 50 de angajaţi

Ministerul Economiei a decis dizolvarea şi lichidarea societăţii Termoelectrica, având în vedere „imposibilitatea realizării obiectului de activitate, respectiv producerea de energie electrică“, se arată într-un anunţ publicitar al companiei. În componenţa societăţii, rezultată după restructurări, intră termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, prezente pe lista neagră a FMI.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Din cauza pierderilor masive şi costurilor prea mari pentru producţia de energie, aceste termocentrale au intrat în vizorul Fondului Monetar Internaţional şi iată că, acum, statul s-a decis să le lichideze.
 
 
Centrala Termoelectrică Doiceşti este amplasată în partea de sud a ţării, în nordul regiunii Muntenia, în judeţul Dâmboviţa, în apropierea celei mai semnificative zone miniere Şotânga - Filipeşti. Incinta centralei (aproape 69 de hectare) este cuprinsă între râul Ialomiţa calea ferată curentă Târgovişte-Pietroşiţa.
 
CTE Doiceşti a fost dezvoltată etapizat, în prima etapă s-au realizat 6 grupuri de 20 MW, iar în a două etapă s-au montat 2 blocuri de 200 MW; mai târziu, grupurile nr. 1-6 au fost scoase din funcţiune. În prezent, puterea instalată în CTE Doiceşti este de 200 MW şi constă într-un bloc cu ardere pe lignit de 200 MW, puse în funcţiune în 1979.
 
Cazanul este fabricat în Slovacia de uzina TLMACE, iar turbina şi generatorul sunt fabricate în Cehia de uzina SKODA.
 
Cazanul funcţionează având drept combustibil de bază lignitul din bazinul minier Muntenia, cu o putere calorifică inferioară de 6.911-7.749 kj/kg şi drept combustibil de adaos păcură (cu o putere calorifică inferioară de 38,720 kj/kg) sau gazele naturale (cu puterea calorifică inferioară de 35,581 kj/Ncm).
 
Sistemul de răcire este astfel construit ca o combinaţie între circuit deschis şi circuit închis cu turnuri de răcire. Apa de răcire este preluată din râul Ialomiţa.  CTE Doiceşti este conectată la Sistemul Energetic Naţional (SEN) prin staţia Târgovişte, de 220 KV, situată la aproximativ 10 km depărtare de centrală.
 
După ultimele restructurări de personal, la Doiceşti mai lucrează sub 50 de angajaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările