SPAIMA A CUPRINS UN SAT ÎNTREG Oamenii fac de pază, înarmaţi, pentru a-l prinde pe ursul ucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din comuna dâmboviţeană Moroieni, satul Glod, nu mai au pace de gând un urs le-a mâncat în numai 24 de ore un porc şi un viţel. S-au gândit că singura soluţie ar fi lupta cu ursul, aşa că s-au organizat în găşti înarmate cu bâte, topoare şi furci pentru a preîntâmpina un eventual atac al ursului.



“Nici copiii în casă nu mai au linişte. Mă întreabă tot timpul unde-i ursul, unde-i ursul. Sunt speriaţi şi la şcoală nu mai vor să meargă”, ne-a declarat un localnic.

Sătenii au făcut şi mai multe focuri pentru a speria fiara.

Primele atacuri ale ursului au avut loc în 15 septembrie, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. Atunci, ursul a ucis un bătrân de 72 de ani şi a rănit alte două persoane - o femeie şi un bărbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost împuşcat, iar în urma analizelor s-a stabilit că acesta era turbat, în zonă fiind insituită carantina.



În 19 septembrie, un bărbat, Ilie Leotescu, a fost ucis de un urs tot la Moroieni, într-o zonă izolată, unde era instituită carantina în urma incidentelor petrecute în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni. În aces caz, autorităţile au stabilit că este vorba despre braconaj, după ce ursul fusese prins într-un laţ, capcana fiind pusă de către victimă. Doi bărbaţi care au însoţit victima în zona incidentului au fost reţinuţi apoi sub acuzaţiile de complicitate la braconaj, respectiv favorizarea infractorului. Cei doi bărbaţi au primit apoi interdicţie de a părăsi ţara pentru 30 de zile, decizie dispusă de magistraţii Judecătoriei Pucioasa.

Anchetatorii au stabilit că unul dintre bărbaţi l-a ajutat pe Ilie Leotescu să vâneze ursul, prin folosirea unor capcane neautorizate, iar celălalt bărbat a ascuns uneltele şi capcanele folosite pentru capturarea ursului. Cei doi bărbaţi le-au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ cu o zi înaintea incidentului, iar în ziua atacului au mers toţi trei să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă. Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia era un cuţit, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii.

De atunci, zeci de vânători au căutat ursul, care este extrem de periculos, fiind rănit, însă până acum căutările nu au avut rezultat.

image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite