Senatorul Ovidiu Isăilă a trecut la PSD. PDL Dâmboviţa îl acuză de traseism politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PDL Marius Ovidiu Isăilă şi-a anunţat, luni, în plenul Senatului, demisia din partid şi afilierea la grupul PSD. Isăilă a fost ales senator în colegiul 3 Dâmboviţa şi este membru în Comisia de buget a Senatului.

Cu el, USD ar mai avea nevoie de un singur senator pentru a putea forma o majoritate. La Cameră, USD are deja majoritatea cu minorităţile naţionale, dar continuă să adune paramentari de la alte partide. 

"Afirmaţiile lui senator Isăilă sunt pe cât de neadevărate, pe atât de puţin credibile, în contextul în care domnia sa a refuzat constant implicarea în acţiunile de reconstrucţie ale PDL Dâmboviţa şi în contextul în care a avut întreaga susţinere pentru a obţine un post de prim-vicepreşedinte în Biroul Permanent Judeţean. Partidul Democrat Liberal Dâmboviţa nu poate împiedica ”traseismul” politic, mai ales atunci când acest act are în spate interese personale puternice, însă îşi reafirmă principiile şi valorile proprii. Considerăm că liderii politici autentici au tăria de caracter şi inteligenţa de a-şi asuma faptele şi convingerile, şi nu apelează la teritipuri ieftine, care să-i arunce – în final – în ridicol. Îi recomandăm dlui senator Isăilă să-şi dozeze ”dezgustul” faţă de cei care dau atacuri zilnice statului de drept, s-au făcut scut în faţa corupţilor şi au nenorocit economia României, de dragul clientelei de partid. PDL Dâmboviţa îşi manifestă regretul faţă de modul în care dl senator Ovidiu Isăilă a ales să părăsească această formaţiune politică şi îşi asigură membrii şi simpatizanţii că nu va tolera niciodată luări de poziţie neadevărate şi calomniatoare", se arată într-un comunicat al PDL Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite