Seceta afectează presiunea la apă în Dâmboviţa. Ce măsuri a luat Compania de Apă

Seceta afectează presiunea la apă în Dâmboviţa. Ce măsuri a luat Compania de Apă

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa anunţă că judeţul Dâmboviţa se confruntă cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei cauzată de secetă, fenomen ce nu poate fi prevenit şi nici stopat.

Ştiri pe aceeaşi temă

În astfel de perioade orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori.
 
CATD a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţior de captare, transport şi distribuţie a apei potabile în anumite zone din aria de operare, însă au apărut disfuncţionalităţi în asigurarea continuă a apei, pentru care nu exista rezolvare imediata din punct de vedere tehnic. 
 
„Ca urmare, pentru a evita si a preveni o funcţionare defectuoasă a serviciului de alimentare cu apă şi pentru a nu se ajunge în stadiul furnizării în sistem discontinuu (cu program) a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze in exces apa pentru a nu priva alţi beneficiari de minumul necesar şi vital oricărei gospodării.
În caz de secetă, furnizarea apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus în atenţia utilizatorilor prin toate canalele de comunicare aferente. Legislaţia relevantă ce susţine demersul nestru este reprodusă în Ordinul 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, articolele 5 şi 22”, se arată într-un comunicat al CATD Dâmboviţa.
 
COnsumatorii sunt rugaţi să solosească eficient şi raţional apa preluată din reţeaua de alimentare cu apă, conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor. 
 
„Facem apel la implicarea şi sprijinul dvs. în gestionarea situatiei actuale, având în vedere continuitatea scăderii debitelor de apă din această perioadă şi recomandăm folosirea apei potabile numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer”, mai precizează CATD.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările