SACRIFICIU. Copiii autişti, trataţi într-un apartament cu trei camere

SACRIFICIU. Copiii autişti, trataţi într-un apartament cu trei camere

Roxana şi Aura sunt terapeuţii care au grijă de copiii autişti

Aproximativ 50 de copii cu probleme de autism din Judeţul Dâmboviţa sunt trataţi de către personalul de la Asociaţia Naţională Pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) într-un apartament cu trei camere din Târgovişte. „Le-am pus la dispoziţie propria locuinţă, iar eu fac naveta la mama. Pentru că aveam doar două camere, am transformat bucătăria în cameră. Acolo facem terapie gratis, pentru că părinţii nu pot plăti. Avem mari probleme financiare, nu putem plăti nici măcar un kinetoterapeut, pentru că nu avem de unde să scoatem 1.000 de lei pe lună pentru acest specialist”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, psihologul Ileana Cercel, preşedintele centrului ANCAAR, filiala Dâmboviţa.

„Firmele ne-au închis uşa-n nas”

Pentru că numărul cazurilor de autism a crescut, iar banii au început să fie din ce în ce mai puţini, personalul de la ANCAAR a început să bată la uşile firmelor de prestigiu, în speranţa că va obţine o sponsorizare pentru micuţii pacienţi. Toate încercările s-au dovedit, însă, a fi fără rezultat. „Reprezentanţii firmelor la care am apelat ne-au adresat cuvinte jignitoare, foarte urâte, iar pe lângă faptul că ne-au închis uşa-n nas m-au acuzat pe mine că vreau să mă îmbogăţesc. Pentru că soluţiile de ieşire din colapsul financiar sunt epuizate, am pornit acum o campanie, iar cei cu suflet mare, care vor să redea zâmbetul sufletelor triste, pot să doneze cei 2% din impozitul anual pentru sponsorizarea acestei entităţi nonprofit”, a adăugat Ileana Cercel.

Câteva cereri completate le sunt de ajutor

Optimişti fiind că oamenii nu vor rămâne indiferenţi, cei care se îngrijesc de copiii autişti au început să meargă din instituţie în instituţie, ca să le înmâneze oamenilor cereri tip, privind destinaţia sumei care reprezintă 2% din impozitul anual. „Cererea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi care optează pentru virarea unei sume reprezentând 2% din impozitul anual, conform art. 57, alin.4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează conform legii”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară” avocatul Dan Coman. 

Oricine poate să-i ajute!

Cei care vor să-i ajute pe micuţi cu bani, ca să-şi poată continua terapia şi să se poată integra în societate, pot depune bani în contul RO28BTRL01601202P38903xx, deschis la Banca Transilvania. Personalul de la ANCAAR spune că orice sumă este binevenită şi de mare ajutor. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: