Pulberăria de la Lăculeţe, înfiinţată de olandezi în 1881, motivul dezvoltării sistemului de căi ferate în Dâmboviţa

Pulberăria de la Lăculeţe, înfiinţată de olandezi în 1881, motivul dezvoltării sistemului de căi ferate în Dâmboviţa

Pulberăria de la Lăculeţe a fost răscumpărată de statul român în anul 1888 şi a trecut în administraţia Ministerului de Război

A fost înfiinţată în 1881 de Societatea belgiană Daallemayne et Muller, care a luat în concesiune de la statul român, pe o perioadă de 15 ani, dreptul exclusiv al fabricării prafului de puşcă şi construirea unei pulberării la Lăculeţe. Pulberăria a funcţionat până în 1937.

Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în perioada ianuarie 1881 - mai 1888, potrivit lucrării Enciclopedia Oraşului Târgovişte. După construirea căii ferate Titu-Târgovişte în anul 1883, existenţa Pulberăriei de la Lăculeţe a constituit unul din motivele prelungirii căii ferateTârgovişte-Pucioasa, care a fost declarată cale ferată de utilitate publică, conform proiectului de lege din 13 martie 1885 al Ministerului Lucrărilor Publice. 
 
 
FOTO  Gara Târgovişte
Sursa: romrail.blogspot.ro
 
Pulberăria de la Lăculeţe a fost răscumpărată de statul român în anul 1888 şi a trecut în administraţia Ministerului de Război. Odată cu alimentarea cu apă a oraşului Târgovişte, la începutul secolului al XX-lea, şi Pulberăria de la Lăculeţe se va racorda la acest sistem de alimentare. În 1937 Fabrica de la Lăculeþe era administratã de CAM Bucureşti.  
 
Construcţia caii ferate Titu - Târgovişte a fost determinată de interese economice şi strategice precum transportul cărbunilor extraşi din minele de la Aninoasa, Sotanga şi Doiceşti, pentru Direcţia Generală CFR, transportul ţiţeiului şi al pietrei de construcţie extrase din Munţii Leaota şi Bucegi, dar mai ales de  transportul materialelor militare către "Arsenalul Armatei" - Târgovişte şi către "Pulberăria Armatei" de la Lăculeţe.
 
 
Primul tronson al viitorului traseu, calea ferată Titu - Târgovişte (31.6 km) a fost construit din fondurile Statului, de către Regimentul 1 Geniu şi a fost inaugurat la 2 ianuarie 1884. Ulterior, calea ferată Târgovişte - Pietroşiţa a fost studiată şi realizată de Ministerul Lucrărilor Publice - Serviciul de Studii şi Construcţiuni, condus de inginerii Petre Ene şi Elie Radu, în 3 etape. 
 
În acele vremuri a fost gândit un amplu proiect pentru exploatarea resurselor bogate de combustibili fosili din subsolul Subcarpaţilor Getici, iar construcuţia căii ferate de la Titu la Târgovişte avea să fie dorită nu doar de industriaşii epocii (interesaţi în special de ţiţeiul ce fusese descoperit în zonă începând din anul 1857, de piatra de construcţie din Munţii Leaota şi de „aurul verde” al pădurilor ce acopereau versanţii abrupţi ai Bucegilor), ci şi de tânăra administraţie C.F.R (dornică să găsească o modalitate rapidă pentru transportul cărbunilor ce începuseră a fi extraşi din minele deschise la Sotânga, Doiceşti şi Aninoasa).
 
În acest context, Ministerul de Război s-a arătat interesat de realizarea unei legături directe cu „Arsenalul Armatei” de la Târgovişte şi „Pulberăria” ce funcţiona în apropierea localităţi Lăculeţe.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările