Protest în ziua votului, pe DN 71, în urma accidentului mortal: „Cerem demisii şi pedepsirea vinovaţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane vor protesta, duminică, 24 noiembrie, chiar în ziua votului pentru Turul Doi al Alegerilor Prezidenţiale 2019, în urma producerii unui accident rutier mortal.

Oamenii vor protesta începând cu ora 12:00, în zona semaforului instalat pe DN 71, în Moţăieni, acolo unde, vineri, 22 noiembrie, şi-a pierdut viaţa o femeie, peste care s-a răsturnat cu camion cu lemne.

„Nu blocăm circulaţia, nu căutăm dosare penale, însă atragem atenţia, cerem demisii şi pedepsirea vinovaţilor. De 8 luni, autorităţile ignoră situaţia din Moţăieni. A murit un om, iar ei tot nu au făcut nimic”, este mesajul postat pe Facebook, unde a fost anunţat protestul.

Imagine indisponibilă

Oamenii arată cu degetul înspre Compania Naţională de Drumuri, care ar fi trebuit să intervină pentru repararea drumului surpat în această vară, în urma avarieri unei conducte de apă.  

Soluţia aleasă de drumarii a fost să monteze două semafoare şi panouri de atenţionare în zonă. 

Vineri, un autocamion încărcat cu lemn, probabil întrat în balans, s-a răsturnat peste o femeie de 63 de ani care se deplasa pe marginea şoselei, în perimetrul unde se formase coadă la semafor.

Imagine indisponibilă

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţa că în judeţul Dâmboviţa, pe DN 71 Târgovişte – Sinaia, în zona localităţii Moţăieni, şoferul unui camion încărcat cu lemne nu a adaptat viteza pe drumul umed şi, din cauza unei surpări mai vechi a şoselei, s-a răsturnat peste o persoană care se afla pe marginea drumului.

Femeia, care era încă în viaţă, a fost scoasă de sub camion şi predată ambulanţei.

Medicii nu au mai reuşit să îi salveze viaţa, fiind declarat decesul. Victima a decedat la spital.

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite