Proiecte europene de peste 163 de mil. lei pentru achiziţionarea de autobuze hibrid în municipiul Târgovişte

Proiecte europene de peste 163 de mil. lei pentru achiziţionarea de autobuze hibrid în municipiul Târgovişte

Administraţia municipiului Târgovişte, judeţul Dâmboviţa a câştigat două proiecte europene de peste 163 mil. lei pentru achiziţia de autobuze hibrid. Printre altele se vor construi trei staţii de capăt de linie, dar se vor moderniza şi 28 de staţii.

Prin cele 2 proiecte amintite, valoarea investitiilor pe zona de mobilitate urbana atinge un nivel record, de aproximativ 163.000.000 lei, echivaland cu modernizarea fundamentala a transportului public in comun targovistean, nu numai prin achizitionarea de vehicule ecologice, dar si prin construirea infrastructurii necesare, modernizarea si reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public.
 
Concomitent cu aceste intervenţii, vor fi realizate lucrări de amenajare a spaţiului verde pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi şi de asigurare a infrastructurii deplasărilor cu mijloacele nepoluante, prin modernizarea trotuarelor şi instalarea unui sistem de rasteluri pentru biciclete.
 
Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 4 – ’’Sprijinirea dezvoltării urbane durabile’’, Prioritatea de investiţii 4e – ’’Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectiv specific 4.1 - ’’Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă’’.
 
Modelul Mercedes-Benz Citaro Hybrid a fost votat autobuzul anului 2019.
 
Dotări ale Mercedes-Benz Citaro Hybrid:
 
- Senzori numărare călători;
- Sistem informare călători audio-video în/out bus – panouri LED;
- LCD – 21.5";
- Sistem CCTv interior bus + video exterior - 4 camere interioare şi 2 camere exterioare;
- Sistem comunicare audio-video şofer-călători;
- Computer de bord;
- Echipament de vânzare bilete - instalat în bus, la şofer, cu opţiune de validare;
- Validator dual;
- Modul comunicaţii autobuz-CAN;
- Terminal controlori;
- Automat de reîncărcare bilete (instalat în autobuz);
- Sistem integrat de gestiune şi diagnosticare electronică;
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările