Primăria Târgovişte pregăteşte o mare parcare multietajată, în zona fostului colos industrial UPET

Primăria Târgovişte pregăteşte o mare parcare multietajată, în zona fostului colos industrial UPET

FOTO: zona UPET

Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că a fost trecută prima etapă în vederea obţinerii finanţării europene pentru construcţia unei parcări multietajate, în zona centrală a Municipiului Târgovişte.

„Agenţia de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia informează că în urma verificării fişei de proiect cu titlul „Crearea de locuri de parcare prin construirea de parcări multietajate”, depuse în scopul obţinerii finanţării pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice în condiţiile OUG nr.88/ 2020, aceasta a fost declarata „CONFORMA ADMINISTRATIV şi ELIGIBILA”, obţinând „DA” la toate criteriiie din „Grila verificare Conformitate Administrativa şi Eligibilitate”, a punctat, pe Facebook, edilul Cristian Stan.
 
800 de locuri de parcare
 
Edilul anunţă că prin proiectul propus se doreşte regenerarea urbană a spaţiilor publice prin crearea unei parcări moderne în zona centrală a Municipiului Târgovişte, de mari dimensiuni (cel puţin 800 de locuri) în funcţie de varianta finală a studiilor de specialitate. 
 
Parcarea vă fi situată în imediata vecinătate a centrului Municipiului Târgovişte (lângă parcarea fostei “Cantup”), la o distanţă de cel mult 5 minute de mers pe jos de cele mai importante instituţii publice din oraş.
 
Proiectul este complementar unei alte investiţii, prin care se realizează o arteră de circulaţie care va face legătua între Bulevardul Independenţei şi Bulevardul I.C. Brătianu, asigurandu-se şi ieşire la strada Arsenalului.
 
Colosul industrial din vremea lui Ceauşescu care dispare pentru a face loc complexelor comerciale
 
„Modalitatea juridica de obţinere a terenului necesar acestor proiecte consta în expropierea şi trecerea în domeniul public al municipiului Târgovişte a unei suprafeţe de teren de aproxamimativ 22.000 mp, aflată acum în proprietatea SC UPET SA, însă neutilizată de foarte mulţi ani. Procedura de expropriere este în derulare. Totodată, vor fi realizate şi investiţii conexe de tipul spatiilor verzi, sistemului bike-sharing şi nu numai”, a precizat Cristian Stan.
 
Clădirile şi halele Uzinei de Utilaj Petrolier Târgovişte (UPET) în care, odinioară, lucrau mii de târgovişteni, dispar încet, iar pe suprafeţe mari de teren care aparţineau uzinei au apărut parcări şi centre coemerciale.

Drum lărgit şi pistă de biciclete către zona UM Gară”
 
În contextul construirii Dâmboviţa Mall accesul dinspre bulevardul I.C. Brătianu se va face prin lărgirea străzii Neagoe Basarab la 4 benzi, creându-se, astfel, o nouă arteră de acces în Aleea Trandafirilor dinspre cartierul CFR.
 
Totodată, actualul terasament al fostei căi ferate uzinale a UPET, paralel cu strada Neagoe Basarab, va fi transformat în pistă de biciclete, cu iluminat public modern şi străjuită de arbori ornamentali. Investiţia ar urma să fie finalizată în primăvară acestui an.
 
Recent, Primăria Municipiului Târgovişte a luat în calcul varianta de a expropria terenul UPET pe ceea ce înseamnă terasamentul căii ferate în vederea realizării unei pistei de biciclete.
 
Traseul acesteia va cuprinde zona comercială şi de agrement care se dezvoltă în prezent la fosta UM Gară - Dâmboviţa Mall.
 
 
Începând cu luna noiembrie 2019 şi-au deschis porţile noi „unităţi de shopping”, la Târgovişte. Decathlon a deschis cel de-al 27-lea magazin din ţară, iar Kik, Juba Coffe sau Noriel au inaugurat şi ele magazine în Târgovişte. Toate acestea au fost construite pe un teren care aparţinea UPET. Au fost realizate câteva sute de locuri de parcare.
 
Situat pe str. LT. Stancu Ion, 2E, Cub Center cuprinde deja magazine precum Jysk, Lems sau Zoo Center.  În zonă sunt deschide acum Decathlon, Noriel, Kik, Juba Coffe, Băcănia Bunicul Matei, Zeka Fashion, Jolidon, Clinica MedLife şi locul de joacă Diniland. 
 
Inaugurări de toamnă, la Târgovişte. KFC şi Decathlon deschid unităţi în Cub Center
 
Upet Târgovişte este o companie ai cărei principali acţionari sunt două offshoruri înregistrate în Cipru. Astfel Obsesione Enterprises Limited controlează 33% din capitalul social al companiei, în timp ce Ogetto Limited are alte 33%. De la începutul anului, acţiunile UPET se tranzacţionează în creştere cu 17,6% pe fondul unor tranzacţii de 4,3 mil. lei, emitentul ajungând la 7,1 mil. lei capitalizare. 
    
CITEŞTE ŞI:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările