Prejudiciu uriaş produs în urma unor operaţiuni ilegale cu tutun. 7 persoane au fost reţinute de poliţişti

Prejudiciu uriaş produs în urma unor operaţiuni ilegale cu tutun. 7 persoane au fost reţinute de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, au documentat activitatea infracţională a 10 persoane bănuite de producerea, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal şi comercializarea fără drept de ţigarete şi tutun.

7 dintre acestea au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentate în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
„În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie 2017-martie 2019, bănuiţii ar fi achiziţionat frunze de tutun de la persoane de origine bulgară, pe care, ulterior, le-ar fi prelucrat în tutun pentru fumat, cu ajutorul unor instalaţii artizanale de tip “moară”. De asemenea, bănuiţii ar fi comercializat tutunul mărunţit către diverşi consumatori găsiţi prin intermediul unor site-uri de publicitate, iar livrarea se realiza prin intermediul firmelor de curierat”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
 
Prin activitatea infracţională, bănuiţii ar fi creat un prejudiciu estimate la 864.981 de lei.
 
Activităţile din dosarul penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Prahova.
 
2 dintre persoanele reţinute au fost conduse deja la sediul Parchetului de pe langa Judecătoriei Găeşti.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: