Portretul unui suspect de crimă atipic. Vânătorul dâmboviţean acuzat că a ucis doi oameni pe un câmp, lângă Târgovişte VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vânător de 58 de ani este indicat de anchetatori drept principal suspect în cazul uciderii a doi bărbaţi pe un fond de vânătoare de la marginea oraşului Târgovişte. Cunoscuţii bărbatului arestat pentru 30 de zile spun că avea probleme cu alcoolul şi fusese părăsit de familie

Judecătorii din Dâmboviţa au decis miercuri, 1 noiembrie, arestarea pentru 30 de zile a unui bărbat de 58 de ani, bănuit a fi autorul dublei crime care a şocat opinia publică din România, petrecute la marginea oraşului Târgovişte pe data de 26 octombrie.

Au fost ucişi prin împuşcare Gheorghe Ifrim (40 de ani), consilier local în comuna Răzvad şi proprietar al unui teren agricol în zona în care a fost asasinat, şi Ion Neagu (49 de ani), angajat al lui Ifrim. Suspectul principal, pe nume Mihai Gheorghe, domiciliat în Târgovişte, este vânător autorizat şi deţine legal o armă de vânătoare, însă nu-şi plătise cotizaţia anuală către Asociaţia Vânătorilor, motiv pentru care nu avea voie să vâneze.

N-a recunoscut acuzaţiile

Bărbatul de 58 de ani este căsătorit şi are o fiică în vârstă de 30 de ani. Mecanic auto de meserie, deţine un service auto, situat în apropierea zonei unde au fost împuşcaţi cei doi bărbaţi de 40 şi 49 de ani, cunoscută sub numele Microraionul XI. Suspectul s-a arătat „foarte stăpân pe sine“ la audieri, spun anchetatorii, şi n-a recunoscut crimele. Declaraţiile sale iniţiale au fost contradictorii, fapt care i-a determinat pe anchetatori să-l pune în centrul cercului suspecţilor şi să-l ridice pentru audieri.

image

Bărbatul a fost inclus încă de vineri, a doua zi de la producerea crimei, într-un cerc de suspecţi din care au făcut parte 11 persoane. Procurorul de caz a declarat că este convins că bărbatul arestat este şi autorul dublei crime.

„Există probe temeinice“

„Din punctul meu de vedere, există probe temeinice că el este autorul infracţiunii. Am găsit la faţa locului elemente care ne conduc la concluzia că pe ele este posibil să existe probe biologice ale autorului. Noi am construit un scenariu cu privire la ce s-a întâmplat şi cred că va fi confirmat în proporţie de 100%“, spune Mihai Dincă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Procurorul a menţionat că primul împuşcat a fost Ifrim, după care a fost răpus de gloanţele cu alice şi angajatul său. „Este posibil ca domnul Ifrim să fi mers singur să vadă despre ce este vorba, iar al doilea bărbat să fi rămas în urmă. Auzind focurile de armă şi posibil vaiet sau ţipăt, e posibil ca angajatul să fi mers să vadă ce s-a întâmplat, iar atunci autorul a fost pus în situaţia de avea lângă el o persoană pe care o ucisese şi apăruse şi a doua. A făcut greşeli, a lăsat urme. Aşa am ajuns la el. N-a povestit nimănui ce s-a întâmplat“, explică procurorul Dincă.

Mărturiile unui apropiat: „Avea probleme mari cu alcoolul”

Oamenii legii au descoperit de asemenea şi arma crimei. Dus la spital pentru analize de rutină, potrivit procedurilor, bărbatul a spus că a fost „la vânătoare de elefanţi“.

Un apropiat al suspectului, vânător la rândul său, a declarat pentru „Adevărul“ că Mihai Gheorghe, nea Georgică, aşa cum i se spunea, avea probleme cu alcoolul. Atât soţia cât şi fiica suspectului ar fi plecat de acasă din cauza scandalurilor declaşate de Mihai Gheorghe.

„În ultima periaodă a decăzut sub orice critică. Soţia şi fiica lui au plecat în Italia din cauza lui, pentru că nu se mai înţelegeau. Nu mai aveau niciun fel de respect faţă de el. Nu mai era omul pe care îl ştiam eu acum 20 de ani, când era o persoană de pus la rană. Probabil că s-a dus la vânătoare băut, consilierul Ifrim l-a găsit acolo şi între ei a pornit un conflict spontan. El mai avea nişte antecendete cu o capră, pe care o braconase, şi probabil că s-a speriat când a fost văzut de Ifrim“, ne-a povestit vânătorul, care a dorit să rămână sub anonimat.


Colegi pe fondul de vânătoare

Suspectul a susţinut la audieri că nu-l cunoştea pe Gheorghe Ifrim, deşi cei doi făceau parte din grupe de vânători care acţionau pe acelaşi fond de vânătoare.

„El era mecanic auto foarte bun. Toată viaţa a lucrat în domeniul acesta, dar a început să bea foarte mult în ultimii ani. Se purta urât cu soţia, era agresiv în limbaj. Totuşi, nu mă aşteptam să omoare doi oameni. Am mers de atâtea ori la vânătoare cu el. Se ştia cu Ifrim cu siguranţă. Odată ce era în aceeaşi grupă de vânătoare, nu se poate să nu-l ştie. Vânau pe acelaşi fond de vânătoare“, mai spune vânătorul prieten cu suspectul. Acesta crede că mai există un complice în acest caz: „Nu avea cum să se ducă ziua în amiaza mare singur la vânătore cu puşca în spinare. Sigura l-a luat cineva cu maşina. Dacă era treaz şi calm, nu se ajungea aici“.

image

Această supoziţie ar fi susţinută şi de convorbirea telefonică dintre Ifrim şi naşul său - confirmată de procurorii – potrivit căreia, înainte să moară, consilierul local ar fi fost auzit spunând „Vă dau pe mâna poliţiei!“.

Vecinii suspectului spun că Mihai Gheorghe nu s-a comportat în mod diferit după producerea crimei. „A venit în faţa blocului încă de joi, de când s-a întâmplat. În fiecare seară venea în faţa blocului. Nu era trist, nu era afectat, nu era supărat. Aseară l-a luat Poliţia şi l-a luat din faţa blocului. Stătea de vorbă cu noi, râdea, nu avea nimic. Întotdeauna l-am considerat un băiat bun. N-am auzit să facă rele sau să se certe cu cineva. Nu cred că el a făcut aşa ceva, niciodată. Nu îmi vine să cred“, ne-a spus Vasile Brezieru, vecin al suspectului.

image

Fapta de care este acuzat Mihai Gheorghe, 58 de ani, este de omor calificat. El riscă 25 de ani de închisore sau detenţia pe viaţă.

CINE SUNT VICTIMELE

Unul dintre bărbaţii găşiţi împuşcaţi pe un câmp din zona Nisipuri, la ieşirea din municipiul Târgovişte, era un consilier local UNPR, pe nume Răzvan Gheorghe Ifrim (40 de ani). Celălalt bărbat, Ion Neagu, era angajatul consilierului local la o fermă din zonă. Cei doi se aflau la cules de varză pe terenul lui Ifrim.
 

Primul care a căzut răpus de rafala de alice a fost consilierul, urmat de angajatul său, potrivit anchetatorilor. Totul s-a întâmplat într-o zonă situată la câteva sute de metri de terenul consilierului.
 

Trupurile neînsufleţite ale victimelor au fost conduse pe ultimul drum, duminică, de sute de rude şi cunoştinţe. Apropiaţii familiei nu înţeleg nici acum ce s-a întâmplat pe câmp şi cer autorităţilor să înăsprească legislaţia de acordare a armelor pentru vânători. 

CITEŞTE ŞI:

Dublul asasinat de la Târgovişte. Sute de vânători, chemaţi la audieri, la amprentat şi la prelevare de probe ADN

Ultimele cuvinte ale consilierului asasinat pe un câmp de lângă Târgovişte: „Vă dau pe mâna poliţiei!“

FOTO Doi bărbaţi au fost găsiţi împuşcaţi în cartierul sârbesc din Târgovişte. „Varianta omorului calificat este cea mai plauzibilă“

VIDEO Doi bărbaţi, împuşcaţi pe un câmp. Zeci de criminalişti periază zona în care s-a comis dublul asasinat

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite