PORTRET: Vasile Oneaţă este poetul cultivator de cartofi

Mama şi viaţa satului Lunguleţu sunt principalele repere ale operei scriitoriceşti a dâmboviţeanului. Ne-a mărturisit că poezia este elementul care-l ţine într-o permanentă vibraţie.

Uită de foame, de sete şi de somn, de fiecare dată când ia un volum de poezie sau de proză în mână. Este senzaţia pe care o simte de când a învăţat să citească şi nu s-a mai dezlipit de carte. A venit apoi, rapid şi firesc, scrisul. Mama a fost ca o icoană vie pentru Vasile Oneaţă. I-a închinat zeci de poezii.

„Eu nu doar mi-am iubit mama, am adorat-o. Moral, m-a sprijitit întotdeauna să scriu. Era o femeie simplă, dar cu o gândire profundă. Îmi spunea mereu: «Un popă se face, un inginer se face, dar un poet se naşte». Mama avea ultimul cuvânt în tot ceea ce făceam. Cum nu ţineam cont de sfatul ei, cum aveam probleme. Apoi, tot ea găsea varianta de rezervă, de rezolvare”, îşi aminteşte poetul.

A „devorat” biblioteca unităţii de pompieri

Cum se întâmplă de obicei, tatăl a fost cel care s-a împotrivit, când a văzut că feciorul său cochetează cu literatura. „Tata le vede totul foarte practic. Dacă nu ies bani, nu e bine”, spune Vasile Oneaţă. Şi totuşi, pasiunea pentru scris i-a purtat noroc. Când a susţinut examenul de admitere la liceu, a fost selectat tocmai datorită unei poezii pe care a aşternut-o pe hârtie.

„Am dat admitere vreo cinci-şase din Lunguleţu. Dintre toţi mă cheamă pe mine. Ăl bătrân zice: «Ce se întâmplă, bă?» I-am spus că mă cheamă pentru poezia pe care am scris-o, una dedicată mamei. Pedagogii de acolo au crezut iniţial că am copiat. Mi-au cerut să spun câte ceva şi despre Eminescu. Când au citit ce am scris, şi-au dat seama că nu am copiat. Ăla bătrân era îngrijorat. Îmi zicea că trebuia să nu implic poezia în acel examen”, rememorează Vasile Oneaţă.

Aşa au trecut anii. Pe tot parcursul liceului, Oneaţă era numit „Poetul”. Armata a fost un noroc pentru lunguleţean. Fiind sanitar, avea timp berechet la dispoziţie, aşa că l-a fructificat. A citit toate cărţile din biblioteca unităţii de pompieri.

„Toată lumea întreba: «Unde este doctorul?». Răspunsul venea firesc: «La bibliotecă». De multe ori, renunţam să mă duc acasă. Alegeam să rămân să citesc”, mărturiseşte Oneaţă.

Prima carte, la 40 de ani

Poetul din Lunguleţu nu a lăsat niciodată din mână pixul şi coala de hârtie. Poezia a făcut parte din viaţa lui de zi cu zi. Şi cu toate astea, prima plachetă de versuri a văzut lumina tiparului în 2003. Volumul a purtat sugestiv denumirea „Paznicul de mărunţişuri”.

Impulsionat de prietenul său, scriitorul Ştefan Doru Dăncuş, Vasile Oneaţă lucrează acum la un volum de proză – „Soarele dimineţii. Soarele vieţii”.

„Tema centrală este omul, de la naştere la moarte. Mă inspir din viaţa satului Lunguleţu. Avem oameni gospodari, care au reuşit să învingă chiar şi natura, însă munca lor nu este răsplătită. Sper ca viaţa satului românesc să se transforme. Trebuie să ia cineva iniţiativa şi să-i elimine pe mafioţi”, crede Oneaţă.

Întrebări şi răspunsuri:

Poate cineva să trăiască din poezie?
În niciun caz. Îmi aduc aminte că la noi, la Lunguleţu, era un ilegalist comunist care l-a cunoscut pe Mihail Sadoveanu. Îmi spunea mereu că Sadoveanu a trăit din poezie pentru că a intrat în politică şi mă îndemna să fac acelaşi lucru. I-am răspuns că nu pot face la fel, întrucât nu mă reprezintă niciun partid.

E bine ca tinerii de talent să meargă pe drumul acesta, chiar dacă nu se câştigă bani din literatură?
Eu aşa îi îndemn. Poezia trebuie să fie în sânge. Copiilor de la şcoală le spun mereu că va veni şi timpul când noi, scriitorii, vom fi recunoscuţi ca valori. Pentru mine, poezia este ca hrana. Am casa plină de cărţi. Majoritatea volumelor sunt cu autograf de la autor. Poezia nu poate fi modificată. Este o trăire interioară transpusă pe hârtie.

Ce îi place:
„Îmi place să merg la slujbe la biserică. Aici găsesc echilibru moral şi linişte sufletească. Îmi plac foarte mult călătoriile. Mi-a plăcut Italia, unde am ajuns printr-o conjunctură a vieţii, ca să-mi rotunjesc veniturile”, spune poetul lunguleţean.

Ce nu îi place:
„Nu îmi plac minciuna, prostia şi incultura. Mă deranjează când văd la televizor indivizi precum Bercea Mondial declarând că ei sunt şemecheri şi dau ca dovadă pe cei cu facultate care şomează”, afirmă Vasile Oneaţă.

Profil:

Născut: 21 decembrie 1959, Răcari
Studii: Liceul Industrial nr. 6 Bucureşti
Familie: Căsătorit, trei copii