Victor Ponta, despre informările SRI cu privire la HexiPharma: „Nu am văzut niciodată acest nume de firmă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta spune că nu a auzit, până de curând, numele "Hexi Pharma" FOTO Ionuţ Dima
Victor Ponta spune că nu a auzit, până de curând, numele "Hexi Pharma" FOTO Ionuţ Dima

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat, luni, 9 mai, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte, că nu-şi aduce aminte ca SRI să-l fi informat în perioada mandatelor de prim-ministru despre problemele cu dezinfectanţii produşi de firma HexiPharma. Mai mult, Ponta spune că nu îşi aminteşte acest nume de firmă.

Potrivit tolo.ro, Serviciul Român de Informaţii a transmis 100 de informări în ultimii cinci ani, legate de disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate, inclusiv despre infecţiile nosocomiale şi calitatea slabă a dezinfectanţilor.

Printre cei care au beneficiat de aceste informări s-au numărat preşedinţii de Consilii Judeţene, prefecţii, miniştrii, prim-ministrul şi preşedintele României.
 

"Nu am văzut niciodată acest nume de firmă şi am o memorie destul de bună. Poate au făcut în altă parte acele informări. Mai ştiu că aceste informări, când au un aspect penal, erau trimise direct la Parchetul General“, a declarat Victor Ponta.

SRI ştia despre problemele cu dezinfectanţii din spitale

„Dreptul la sănătate este un drept constituţional. Iar SRI acţionează împreună cu celelalte instituţii partenere pentru a proteja acest drept, alături de toate celelalte drepturi constituţionale ale cetăţenilor. SRI informează decidenţii legali despre vulnerabilităţile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecţiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară”, a arătat SRI.

Sănătatea, prioritatea numărul unu a Guvernului

„Prioritatea numărul unu a actului de guvernare devine Sănătatea. În primul rând, Corpul de Control al premierului va demara o serie de verificări la nivelul Comisiei de Biocid care stabileşte criteriile şi caietele de sarcini, dar şi dacă au fost respectate procedurile. Va fi verificată, de asemenea, rigoarea controalelor făcute în ultima săptămână de Direcţiile de Sănătate Publică, pentru a vedea dacă au fost făcute corect”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.

Potrivit oficialului, se lucrează la o hotărâre de guvern prin care vor fi alocaţi bani de urgenţă Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie (ICECHIM), în aşa fel încât laboratorul pentru testarea produselor biocide să poată fi acrediat în procedură de urgenţă.

Potrivit tolo.ro, Serviciul Român de Informaţii a transmis 100 de informări în ultimii cinci ani, legate de disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate, inclusiv despre infecţiile nosocomiale şi calitatea slabă a dezinfectanţilor. Printre beneficiarii raporatelor SRI se numără preşedinţii de consilii judeţene, prefecţii, miniştrii, prim-ministrul şi preşedintele României.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite