Ponta, declaraţii la Târgovişte: „Noi nu luptăm împotriva PSD, ci împotriva unor oameni care au confiscat PSD“

Ponta, declaraţii la Târgovişte: „Noi nu luptăm împotriva PSD, ci împotriva unor oameni care au confiscat PSD“

În Dâmboviţa, Pro România este coordonat de fostul deputat Georgică Dumitru (ALDE) şi de fostul prefect Ioan Marinescu. Se pare că şi fostul preşedinte CJD, Alexandru Oprea, s-ar alătura proiectului

Fostul premier Victor Ponta, prezent la Târgovişte pentru prima dată după ce a fost înfiinţată filiala judeţeană a Pro România, a spus că el nu se luptă cu PSD, ci împotriva „unor oameni care au consfiscat PSD”.

Fostul premier s-a întâlnit cu simpatizanţii Pro România la sediul Bibliotecii Judeţene, alături de el fiind Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, şi deputatul Alin Văcaru.
 
„Noi luptăm împotriva PSD, ci împotriva unor oameni care au consfiscat PSD şi căutăm oameni care au fost mulţimiţi de guvernarea pe care noi am reuşit-o împreună Sorin Câmpeanu, cu Daniel Bănicioiu, cu toţi ceilalţi care au fost alături de noi. Eu cred că am făcut lucruri bune şi acum le stricăm. PSD avea totdeauna guvernul cel mai bun, iar acum are Guvernul cel mai slab”, a spus Ponta.
 
Acesta a mai spus că mulţi primari din Dâmboviţa ar fi vrut să se alături noului partid creat, însă „au nevoie de sprijinul Guvernului pentru anumite proiecte”.
 
„Foarte mulţi dintre primarii din Dâmboviţa mă sună, mă întreabă, mă cheamă. Chiar am primit un mesaj în cineva îmi spunea că dacă vin la miting în zona Dâmboviţa mă aşteaptă toată lumea cu drag. Mie îmi era că dacă vin la miting nu îl mai ascultă nimeni pe Dragnea. Nu cred că aţi auzit vreun primar PSD să spună ceva de rău de mine. Am relaţii bune cu 99% dintre PSD-işti. Pe primari îi înţeleg că rămân, pentru că îşi pierd mandatul şi au nevoie de sprijinul Guvernului pentru anumite proiecte. Ce e rău este că, din păcate, sunt foarte multe contracte semnate pe credite de angajament, dar nu au primit bani prin PNDL. S-a mai întâmplat aşa prin 2011, când doamna Udrea era şefă la Ministerul Dezvoltării. Semna proiecte şi noi în 2014-2015 am tot dat bani ca să nu lăsăm primăriile în faliment. Asta e o politică păguboasă”, a mai declarat Ponta la Târgovişte.
 
În Dâmboviţa, Pro România este coordonat de fostul deputat Georgică Dumitru (ALDE) şi de fostul prefect Ioan Marinescu.
 
Despre statul paralel
 
Fostul premier crede că oamenii care au participat la mitingul organizat, sâmbătă, de PSD, nu ştiu ce înseamnă „statul paralel” şi cine este. 
 
„Dacă îi întrebaţi pe care au fost sâmbătă în piaţă nu ştie niciunul să vă spună cine e statul paralel. Când am chemat oamenii să protestăm ca să îl dăm jos pe Băsescu, ştiam cine e Băsescu şi ştiam de ce vrem să îl dăm jos. Dacă ne arată domnul Dragnea cine e statul acela paralel...Să nu îmi spuneţi de SRI sau DNA, că Dragnea era mai bun prieten cu SRI şi DNA decât noi toţi”, mai spune Ponta.
 
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în discursul susţinut în Piaţa Victoriei, în care i-a salutat pe "inflitraţii satatului paralel", că oamenii din stradă sunt “voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”. Dragnea a definit statul paralel ca fiind “un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile”.
 
“Vă salut cu respect, membri de partid, dar şi cei care nu sunt membri, dar au credinţă că vocea poporului trebuie auzită în afară propagandei securiste, care vrea să ne facă să credem că suntem puţini. V-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertăţi şi democraţie, iar pentru asta meritaţi aplauzele tuturor. Îi salut, de asmenea, dar de data asta cu milă, pe toţi trimişii în Piaţă ai statului paralel. Civili sau nu, la ordin sau din curiozitate, va rog să îi salutaţi, suntem mulţi astăzi, mai mulţi decât se aşteptau cei care credeau, care ne insultau, dar ce să nu uite niciodata statul paralel este că noi suntem foarte mulţi, suntem voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”, a susţinut Liviu Dragnea în discursul său de la miting.
 

 

citeste totul despre: