Poloiştilor români le-a prins bine stagiul de pregătire de la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stagiul de pregătire efectuat la Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte i-a prins de minune echipei naţionale a României de polo, care a obţinut calificarea la Campionatul European din Ungaria (ianuarie 2020).

„Tricolorii” au învins Portugalia cu 15-7 şi au prima şansă la câştigarea Turneului de calificare din Malta.  

Scorul pe reprize a fost 4-1, 2-2, 3-2, 6-2.

Din grupa C mai face parte Malta, cu care tricolorii vor juca duminică.

Primele două clasate se vor califica la Campionatul European din 2020, programat la Budapesta între 12 şi 26 ianuarie.

Din celelalte grupe de calificare fac parte Germania, Georgia, Elveţia (grupa A), Franţa, Slovacia, Ucraina, Belarus (B) şi Olanda, Turcia, Lituania (D).

La turneul final sunt deja calificate primele opt clasate la ediţia din 2018, adică Serbia, Spania, Croaţia, Italia, Grecia, Muntenegru, Rusia, Ungaria.

Primele nouă clasate la CE-2020 vor avea şansa să lupte pentru calificarea la JO de la Tokyo, în cadrul turneelor preolimpice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite