Poliţistul Mihai Stănescu, din Fieni, reţinut de DNA după ce a plecat acasă cu banii din amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Dâmboviţa - Poliţia oraşului Fieni a fost reţinut de procurorii anticorupţie, după ce a întocmit mai procese verbale pe care nu le-a înregistrat în evidenţele Poliţiei şi şi-a însuşit peste 21.000 de lei din amenzi, conform DNA.

Poliţistul Mihai Stănescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu în formă continuată, precizeazî Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit ordonanţei de reţinere, există probe din care rezultă suspiciunea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei oraşului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, comisarul de poliţie Mihai Stănescu a efectuat, în perioada 2012 - 2014, controale economice la mai multe persoane juridice şi fizice autorizate.

În urma acestor controale, spun anchetatorii, poliţistul a întocmit procese verbale cuprinse în mai multe carnete, dintre care două nu i-au fost predate şi apar ca fiind sustrase din evidenţa Poliţiei Fieni.

"După completare, procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai la secretariatul unităţii de poliţie menţionate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate şi ridicate de la contravenienţi, în cuantum total de 21.295,03 lei, au fost însuşite de către acesta", susţine DNA.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Stănescu acuzaţiile, poliţistul urmând să fie prezentat, joi, la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului STĂNESCU MIHAI, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Poliţia oraşului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (31 acte materiale).

În ordonanţa de reţinere se arată că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Poliţia oraşului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, comisarul de poliţie Stănescu Mihai, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, a efectuat în perioada 2012-2014 controale economice la mai multe persoane juridice şi fizice autorizate, întocmind procese verbale cuprinse în mai multe carnete, din care două nu i-au fost predate şi apar ca fiind sustrase din evidenţa Poliţiei oraşului Fieni.

După completare, procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai la secretariatul unităţii de poliţie menţionate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate şi ridicate de la contravenienţi, în cuantum total de 21.295,03 lei, au fost însuşite de către acesta.

În concret, în cursul anului 2012, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, comisarul de poliţie Stănescu Mihai - ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Poliţia oraşului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, în urma efectuării unui control la sediul unei firme din Fieni, a ridicat suma de 5.000 de lei, precum şi alte documente de evidenţă contabilă primară de la contabila firmei, întocmind un proces-verbal de ridicare într-un singur exemplar.

Ulterior, ofiţerul de poliţie l-a contactat pe administratorul agentului economic căruia îi aparţinea suma de bani şi i-a solicitat să se deplaseze la sediul unităţii de poliţie, unde i-a prezentat, pentru a-l semna, un proces-verbal în conţinutul căruia era consemnat că suma de bani i-a fost restituită, fără însă ca acest lucru să corespundă realităţii. Totodată, Stănescu Mihai i-a cerut administratorului respectiv să semneze şi un proces-verbal de confiscare a sumei de 5.000 de lei.

În cursul lunii august 2013, acelaşi ofiţer de poliţie a solicitat unei persoane fizice să-i predea, în vederea confiscării, suma de 150 lei, provenită din vânzarea unor produse lactate, motivând că acestea au fost comercializate fără îndeplinirea condiţiilor legale, însă fără a încheia vreun document în acest sens. Persoana respectivă nu a dat curs solicitării.

De asemenea, în perioada 2013-2014, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, ofiţerul de poliţie a întocmit mai multe procese verbale cuprinse în două carnete care nu i-au fost predate de către secretariatul unităţii de poliţie şi apar ca fiind sustrase din evidenţa Poliţiei oraşului Fieni.

Procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai, după completare, la secretariatul unităţii de poliţie menţionate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate şi ridicate de la contravenienţi au fost însuşite de către acesta.

Cercetările au mai relevat faptul că ofiţerul de poliţie a completat şi alte procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei (din carnete pe care le primise de la secretariatul unităţii pentru utilizare), fără a înregistra documentele ulterior completării şi fără a preda sumele de bani confiscate de la contravenienţi.

Activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a avut ca rezultat prejudicierea bugetului statului cu 21.295,03 lei, sumă care constituie, totodată, şi un folos necuvenit obţinut de către ofiţerul de poliţie.

Inculpatului STĂNESCU MIHAI i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de inculpat şi acuzaţiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

La data de 23 aprilie 2014, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat, la data de 24 aprilie 2014, la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGA şi DGIPI.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite