Peste 700 de liceeni au primit bani de liceu pe declaraţii false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cei 3400 de beneficiari ai ajutorului social, doar 2.671 de elevi au dreptul să încaseze cei 180 de lei de la Guvern. Părinţii celor implicaţi ar putea risca, spun oamenii legii, amendă penală sau pedeapsa cu închisoarea.

„Banul e ochiul dracului”, ar putea spune cei 729 de elevi dâmboviţeni care au primit în ultimii doi ani ajutorul social, lunar, de 180 de lei, din partea Guvernului, fără a îndeplini cu adevărat condiţiile impuse de acordarea banilor de liceu. „Dacă în anul 2008 erau înregistraţi 3.400 de beneficiari, anul acesta sunt în evidenţele noastre 2.671. Diferenţa se explică prin faptul că în urma anchetelor sociale, care au fost efectuate de către conducerea fiecărui liceu, s-a descoperit că unii elevi au beneficiat de această sumă pe nedrept. S-au reanalizat dosarele şi elevii au fost triaţi, astfel încât, să primească ajutor doar cei care au într-adevăr nevoie de el”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, Mihaela Anton, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Au semnat decalaraţii false la notar

Pe lângă faptul că liceenii au rămas fără banii de liceu, şi părinţii acestora, care au semnat declaraţii notariale pe proprie răspundere, ar putea fi pedepsiţi, spun cei care cunosc legea. „Dacă cineva a declarat pe proprie răspundere alte bunuri şi alte venituri decât cele reale, poate fi pedepsit pentru fals în declaraţii, conform Articolului 292 Cod Penal şi riscă să fie sancţionaţi cu amendă penală, sau ar putea fi pedepsiţi cu închisoarea de la trei luni, la doi ani”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, notarul public Dan Ioan Coman.

„Banii aceştia sprijină educaţia”

Bursa "Bani de liceu", constand in 180 de lei pe luna, se acordă tuturor solicitantilor care au avut un venit brut ,lunar, pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni, anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 de lei. Pe lângă această condiţie, elevii nu trebuie să absenteze de la şcoală, pentru că un număr de 20 de absenţe nemotivate, acumulate în timpul anului, ar duce la pierderea banilor, spun profesorii. “Banii aceştia sunt un sprijin pentru educaţie, un beneficiu al lor. Pentru ei ar trebui să primeze interesul personal”, a declarat Mioara Ciucă, director al Liceului “Ion Heliade Rădulescu”, din Târgovişte.

“Banii de liceu îi dau familiei”

Dacă unii îşi doreau banii de liceu doar ca să îşi completeze veniturile, există şi elevi pentru care suma de 180 de lei este strict necesară. Un caz concret estre Ioana, elevă în clasa a X-a la Liceul „I.H. Rădulescu”, care provine dintr-o familie cu nouă fraţi, tatăl ei este pensionat pe caz de boală, iar mama este casnică. „Banii pe care îi primesc îi duc acasă, am mare nevoie de ei. Din primii bani de liceu mi-am cumpărat abonament pentru autobuz, pe care am plătit 120 de lei, dar ulterior mi-a fost decontat transportul, la şcoală. Eu fac zilnic naveta, 20 de kilomeri, din Măneşti”, ne-a mărturisit eleva, care este olimpică la mai multe materii. 


Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite