Peste 200 de lucrări, înscrise la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti de la Universitatea Valahia Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premiile în bani şi cărţi au recompensat cele mai bune lucrări din cadrul fiecărei secţiuni
Premiile în bani şi cărţi au recompensat cele mai bune lucrări din cadrul fiecărei secţiuni

Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii ”Valahia” din Târgovişte a organizat săptămâna trecută Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti ”Performanţă şi competitivitate în societatea cunoaşterii”.

Evenimentul s-a desfăşurat sub egida Centenar, în parteneriat cu Agenţia Interuniversitară a Francofoniei şi cinci instituţii de învăţământ superior, respectiv Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti, Universitatea din Piteşti, Universitatea ”Athenaeum” din Bucureşti şi Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi. 

Peste 200 de teme au fost înscrise în cadrul celor şapte secţiuni pentru studenţi (Contabilitate, Informatică de gestiune, Finanţe şi instituţii financiare, Marketing, Administrarea afacerilor, Economie şi dezvoltare durabilă, Management), la care s-a adăugat o secţiune specială dedicată elevilor. 

Astfel, sesiunea ştiinţifică a stârnit interesul a peste 30 de elevi de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” din Târgovişte şi de la Colegiul Naţional ”Nicolae Titulescu” din Pucioasa, care şi-au expus rezultatul activităţii ştiinţifice în prezenţa cadrelor didactice universitare. 

Premiile în bani şi cărţi au recompensat cele mai bune lucrări din cadrul fiecărei secţiuni. 

În plus, au fost acordate premii speciale purtând numele unor personalităţi academice care şi-au pus amprenta asupra învăţământului şi cercetării economice din Universitatea ”Valahia”: Gheorghe Blidaru, Costin Boiangiu, Mariana Demean, Mihai Iurcu, Ion Stegăroiu, Paraschiv Vagu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite