Pesta porcină se râspândeşte rapid. Noi focare în Dâmboviţa. Ce măsuri au luat autorităţile

Pesta porcină se râspândeşte rapid. Noi focare în Dâmboviţa. Ce măsuri au luat autorităţile

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, duminică, în trei gospodării din Răcari şi una din Butimanu. Aceste noi focare se adaugă celorlalte patru aflate deja sub moniorizarea inspectorilor DSV, de la Niculeşti (sat Movila), Lunguleţu, Răzvad şi Runcu.

Instituţia Prefectului-judeţul Dâmboviţa a convocat Centrul  Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa, duminică, 21 iulie, ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, în 4 gospodării.
 
Virusul a fost confirmat în oraşşul Răcari, localitatea Răcari ( gospodării) şi în Stăneşti (o gospodărie) şi în comuna Butimanu, sat Lucianca (o gospodărie).
 
Potrivit Prefecturii Dâmboviţa au fost adoptate, în cadrul şedinţei, planurile de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli, au fost aprobate deciziile de plasare sub supraveghere în confirmare de pestă porcină africană şi s-au stabilit zonele de restricţie în jurul focarelor. 
 
„Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Totodată, solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic si social”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.
 
Pesta porcină africană mai este confirmată, la acest moment, în alte patru locuri din Dâmboviţa. Este vorba de localităţile Niculeşti (sat Movila), Lunguleţu, Răzvad şi Runcu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: