Percheziţii la firma părinţilor Soranei Cîrstea, posibil în dosarul cărnii expirate

Percheziţii la firma părinţilor Soranei Cîrstea, posibil în dosarul cărnii expirate

Potrivit unor surse judiciare, perchezitiile, facute de procurorii DIICOT, vizeaza membrii unei grupari organizate suspectate de evaziune fiscala

Firma părinţilor cunoscutei tenismene Sorana Cîrstea este perchiziţionată, miercuri după-amiază. Acţiunea se pare că are legătură cu dosarul cărnii alterate, instrumentat de DIICOT. Prejudiciul în acest dosar este de 15 milioane de euro.

 
Cei vizaţi de percheziţii aduceau carne din Vestul Europei, cu acte de Bulgaria, dar o vindeau în România, fără a mai plăti TVA. Celelalte cazuri vizează firmele care aduceau carne stricată pe care o vindeau reambalată, în ţară. Deocamdată nu se ştie ce implicare au părinţii Soranei în acest dosar. Cert este că la depozitul familiei Sorana se află mai multe poliţişti şi jandarmi.
 
Percheziţiile au loc în Bucureşti, Slobozia, Dâmboviţa, Ialomiţa şi în judeţul Cluj.
 
Carnea care se strica nu era aruncată, ci era transformată fie în mici care erau vânduţi la restaurante, fie în friptură pentru fast-food-uri. Cei din reţea importau carne alterată din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, pentru care nu plăteau impozite şi era vândută către Bulgaria, apoi Cipru şi Ungaria -doar în documente. În realitate, carnea ajungea în magazine mari din România.
 
Carnea alterată era vândută şi de o firmă de catering, care nu era procesată, firmă deţinută de soţia unuia dintre membrii reţelei.
 
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile, facute de procurorii DIICOT, vizează membrii unei grupări organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi punere în circulaţie de produse alterate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările