Târgovişte
Bărbat din Dâmbovița salvat de la moarte în ultima clipă. A încercat să se sinucidă cu un „cocktail” de medicamente
0
Un bărbat care a plecat de acasă, ameninţând că se sinucide, a fost găsit de poliţiştii din Dâmbovița. El a fost dus la spital, existând suspiciunea că a ingerat un cocktail de medicamente.
Ultimele știri din Târgovişte
În inima Maramureșului istoric, tradițiile străvechi continuă să fie păstrate cu sfințenie. Un exemplu vibrant este „ruptul sterpelor”, un eveniment anual care are loc în Oncești.
Suspectul în cazul femeii descoperite moarte pe autostrada București-Pitești a fost identificat prin intermediul seriei IMEI a telefonului său. Turcul, care a utilizat mai multe cartele telefonice în același dispozitiv mobil, este acum în centrul anchetei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a făcut un anunț important pentru cei care au lucrat la unitățile de stat din județ. ITM a precizat că nu are în arhivă documentele necesare pentru a elibera adeverințe de vechime pentru perioadele lucrate.
Suspectul acuzat de uciderea Mirelei, femeia omorâtă, tranșată și ascunsă în saci, pe un câmp din Dâmbovița, din apropierea Autostrăzii București-Pitești, ar putea primi o pedeapsă mai mare
Suspectul acuzat de uciderea femeii al cărei cadavru a fost găsit dezmembrat în apropiere de Autostrada București-Pitești a recunoscut în lacrimi cum a procedat.
Un bărbat a găsit un copil de trei ani singur, pe stradă, în faţa unui magazin din oraşul dâmboviţean Găeşti, şi a anunţat Poliţia, care l-a dus mamei, informează IPJ Dâmboviţa.
În lumea vinurilor efervescente, există o confuzie frecventă între termenii „vin spumant” și „vin spumos”. Deși acestea pot părea similare la prima vedere, există diferențe semnificative între cele două.
Zona de sud a județului Dâmbovița va beneficia de un nou nod rutier, situat între Petrești și Corbii Mari. Acesta va facilita accesul pe Autostrada A3 și va fi amplasat în proximitatea intrării în Uliești.
Complexul sportiv „Dâmbovița Arena”, care va cuprinde un stadion de fotbal și alte facilități construite în Târgoviște, prinde contur.
Sute de cireşi japonezi au fost plantaţi pe Bulevardul Regele Ferdinand din Târgovişte, acţiunea de plantare fiind începută vineri, 13 aprilie 2024.
Patru minori cu vârste de 15 şi 16 ani au fost arestaţi preventiv, după ce au agresat sexual o fată de 17 ani, într-o zonă izolată din satul dâmboviţean Suduleni, informează, vineri, Agerpres.
Procurorii au început urmărirea penală pe numele afaceristului turc acuzat de uciderea femeii găsite tranșată în apropiere de autostrada Bucureşti-Piteşti, potrivit Antena 3 CNN. Bărbatul este acuzat de omor și profanare de morminte.
Finanțat prin PNRR, cu o valoare de peste 5 milioane de lei, acest centru din Dâmbovița este realizat cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Oricine poate aduce acolo biodeșeuri sau alte deșeuri voluminoase.
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
În cadrul anchetei care vizează cadavrul tranșat al unei femei, Mirela Bîtfoi, găsit în saci de plastic, pe un câmp, în apropierea autostrăzii București-Pitești s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor. În casa suspectului s-au găsit probe compromițătoare.
Ancheta în cazul Mirelei Bîtfoi, femeia găsită tranșată lângă Autostrada București - Pitești, în comuna dâmbovițeană Uliești, este în plină desfășurare. Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a vorbit despre caz în cadrul unei emisiuni la Antena 3.
Un pădurar din judeţul Dâmboviţa a fost agresat de doi bărbaţi, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Bărbaţii au fost nemulţumiţi de cantitatea de lemn pe care pădurarul le-o pregătise pentru transport.
Se fac primele percheziții joi dimineața, în Capitală, la un posibil suspect în cazul femeii tranșate, al cărei cadavru a fost descoperit pe un câmp în vecinătatea A1, au precizat pentru G4Media surse din cadrul parchetului care coordonează ancheta.
Un câmp cât vezi cu ochii, din satul Pătroaia Deal, comuna Crângurile, județul Dâmbovița, a devenit multicolor. Doi tineri, soț și soție, au adus lalele din Olanda, pe care le-au plantat pe o suprafață de 30.000 de mp.
Într-un mod surprinzător, corpul nostru funcționează ca o rețea electrică complexă. De la creier la inimă, de la nervi la mușchi, impulsurile electrice joacă un rol crucial în fiecare aspect al vieții noastre.
O tânără care se prostitua a fost prinsă, luni, 8 aprilie 2024, de jandarmii din Dâmbovița, în apropierea DN 72, între localitățile Șuța Seacă și Picior de Munte.
Cei trei frați din clanul Fabian, principalii suspecți în cazul uciderii lui Sorin Anghel (42 de ani), paznic la o societate din Târgoviște, rămân în arest încă 30 de zile. În acest timp, mama lor, celebra „vrăjitoare“ Sidonia, își vede de treabă.
Un bărbat care a furat în mai multe rânduri produse cosmetice dintr-un supermarket, dar şi un aparat de fotografiat din secţia de Medicină Legală a Spitalului Județean din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cerbii lopătari aduşi în Rezervaţia de la Bolovani, judeţul Dâmboviţa, s-au adaptat, ei fiind aduşi să repopuleze pădurea din care au murit, acum câţiva ani, toţi mistreţii din cauza pestei porcine.
Bărbatul care a făcut descoperirea macabră din comuna dâmbovițeană Uliești le-a spus anchetatorilor cum și-a dat seama că este vorba despre cadavrul unui om. Ulterior, cel care a găsit cadavrul a sunat de urgență la poliție.
Cadavrul tranșat descoperit vineri, în Dâmbovița, pe un câmp de la marginea autostrăzii A1, de o echipă de muncitori, ar fi al unei femei care practica prostituția, spun surse din poliție, potrivit Stirileprotv.ro.
Cadavrul unei femei a fost găsit pe un câmp, în apropiere de A1, într-un sac de plastic, iar principala ipoteză a anchetatorilor este că ar fi vorba de o crimă.
Fetițele minore ale unei polițiste din Dâmbovița, înregistrată de soț cum le molestează, urmează să fie consiliate psihologic de către specialiștii de la DGASPC Dâmbovița
O polițistă din cadrul IPJ Dâmbovița este vizată de o anchetă demarată atât de IPJ Dâmbovița, cât și de DGASPC Dâmbovița, după ce soțul său a făcut publice mai multe înregistrări în care ea le vorbește urât celor trei fetițe minore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu poliţişti din cadrul S.C.C.O. Dâmboviţa efectuează, miercuri, trei percheziţii domiciliare într-un caz de trafic de persoane.
O femeie din judeţul Dâmboviţa a fost amendată de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor cu 12.000 de lei, după ce aceştia au găsit la locuinţa femeii 34 de câini şi pisici ţinuţi în condiţii improprii.
În Halele Centrale din Ploiești au ajuns urzicile și leurda, verdețurile care schimbă sângele și sunt pline de vitamine. Însă, nu sunt pentru toți ploieștenii, din cauza prețului piperat.
Cele mai citite din Târgovişte
În inima Maramureșului istoric, tradițiile străvechi continuă să fie păstrate cu sfințenie. Un exemplu vibrant este „ruptul sterpelor”, un eveniment anual care are loc în Oncești.
Dâmbovița Arena, al doilea stadion de fotbal din Târgoviște, prinde contur: „Ar fi un suflu nou în viața sportivă”
0
Complexul sportiv „Dâmbovița Arena”, care va cuprinde un stadion de fotbal și alte facilități construite în Târgoviște, prinde contur.
Crima de pe Autostrada București-Pitești pas cu pas. Suspectul a dezvăluit cum a ucis-o pe femeie VIDEO
0
Suspectul acuzat de uciderea femeii al cărei cadavru a fost găsit dezmembrat în apropiere de Autostrada București-Pitești a recunoscut în lacrimi cum a procedat.
Minor fugit de acasă, căutat cu camera cu termoviziune în pădure. La ce distanță de casă a fost găsit băiatul
0
Un minor de 15 ani fugit de acasă a fost căutat, sâmbătă, cu camera cu termoviziune în pădurea din zona localităţii dâmboviţene Cobia şi a fost găsit, informează IPJ Dâmboviţa
Controale ample în comuna Mătăsaru privind combatererea evaziunii fiscale şi a incendierilor ilegale de deşeuri
0
Controale ample au avut loc în comuna Mătăsaru pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a incendierilor ilegale de deşeuri, fiind aplicate 15 amenzi şi indisponibilizate peste 100 de tone de deşeuri feroase, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.