Copiii au nevoie ca adulţii din viaţa lor să fie acolo pentru a la îndeplini nevoile de bază: hrană, siguranţă, iubire. În primii ani de viaţă, modul în care răspundem nevoilor lor, ca părinţi, le transmite copiilor diverse mesaje, de exemplu dacă pot să aibă încredere în noi sau nu, dacă suntem acolo pentru ei cu căldură sau nu, dacă suntem mereu acolo când au nevoie de noi sau nu, dacă pot conta pe iubirea noastră în mod necondiţionat.

acum 21 ore · comentarii (0)

« Citim pentru a regăsi o imagine care închide în ea plăcere, multă plăcere ». Statisticile din ultimii doi ani privind barometrul de consum de carte plasează România pe ultimele locuri în UE.  Doar 9% dintre români citesc o dată pe lună şi cam 7% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi. Prin lege, 2019 a fost declarat Anul Cărţii în România, cu scopul utopic de a dubla consumul de carte la nivel naţional.

acum 21 ore · comentarii (1)

Inspirată dintr-o succesiune de fapte reale, consumate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, al Franţei ocupate, al Holocaustului şi al guvernului de la Vichy care a permis arestarea şi deportarea evreilor în lagărele morţii, având în centrul atenţiei destinul şi excepţional, şi tragic al unei pianiste reputate pe nume Fania Fenelon,  piesa „Playing for time” a lui Arthur Miller şi-a dobândit celebritatea graţie unei producţii CBS.

acum 21 ore · comentarii (0)

Klaus a avut de câştigat data trecută din discuţiile cu Ponta (soţul meu mi le-a rezumat la telefon aşa: Ponta l-a călcat în picioare cu aroganţă pe bietul Klaus şi cred că multă lume s-a solidarizat cu el atunci). Ca atare, de ce e el singurul, dintre toţi preşedinţii, care nu are curajul să dea piept cu o femeie, mai ales că nu îl pasc eu la cotitură, ca pe ceilalţi, sau Monica Macovei, sau Muma Pădurii, ci Viorica Dăncilă? Explicaţi-mi şi mie…

O elevă româncă a fost violată într-un rituial satanic, în Giurgiu. Detaliile sunt groteşti: fata a fost drogată, batjocorită şi umilită, şi în timpul violululi şi-a pierdut se pare cunoştinţa. Se pare că cei care au violat-o i-ar fi înfipt cioburi în palmă şi i-ar fi băut sângele. Violul a fost filmat şi postat pe Internet.

acum 8 zile · comentarii (20)

Astăzi, o bătrână stătea pe gardul nostru şi plângea. Am întrebat-o ce i s-a întâmplat. Îi furaseră portofelul în farmacia de la Piaţa Dorobanţilor. Am intrat în vorbă cu ea fără să ştiu ce să-i spun. Mi-a zis că nu se duce la poliţie să reclame, că nu mai are putere. O ştiu bine, stă pe strada noastră, în capăt. Am plecat, nu aveam ce să fac pentru ea.

acum 8 zile · comentarii (17)

Ungaria lui Orban joacă o carte riscantă prin acceptarea fără rezerve a Huawei drept furnizor în ecosistemul ungar de telecomunicaţii în timp ce o reîncarnare a unei bănci a defunctului CAER, în Budapesta, a devenit un succes al diplomaţiei moscovite dar şi un cal troian al serviciilor de informaţii ruse în Europa.

acum 8 zile · comentarii (21)

S-a întâmplat de multe ori în trecut. Miniştrii, abia „aterizaţi“ în minister, au acces la informaţii, documente, dosare, situaţii reale din teren, doar în măsura şi în sensul în care decid „structurile“ birocratice din minister. Ele decid la ce informaţii şi la ce dosare să aibă acces ministrul. Miniştrii care n-au mai avut funcţii la asemenea nivel sunt cu atât mai neajutoraţi. Iau de bune tot ce-i spun „structurile“ ministerului.

acum 8 zile · comentarii (10)

Dacă nu mai putem vorbi despre un conflict deschis în Marea de Azov după incidentul din strâmtoarea Kerci, din 2018, când un vas rusesc a luat cu asalt navele ucrainene în apele internaţionale, Rusia a declanşat o altă operaţiune agresivă împotriva Ucrainei în apele Mării Azov şi ale strâmtorii Kerci.

acum 8 zile · comentarii (16)

Am participat, serile trecute, la o debatere organizată, de o asociaţie de consultanţă în probleme de apărare şi securitate, cu câţiva tineri antreprenori români. Locul, undeva în Pipera, într-un cadru corporatist din cartierul IT-st şi multinaţional, curat, modern şi confortabil, nu din cele cu cravata strânsă la gât cu care, în general, am avut de a face prin instituţiile unde am vieţuit timp de câteva decenii.

acum 8 zile · comentarii (1)

Numirea Maiei Sandu în fruntea guvernului de la Chişinău a avut darul de a reseta atât spectrul politic din Republica Moldova, cât şi agenda de priorităţi a ţării pe care o conduce. Una dintre ele a fost transformarea unei vulnerabilităţi, cea a securităţii aprovizionării cu gaze naturale, într-o carte geopolitică foarte complexă.

acum 8 zile · comentarii (37)
Postari Recente