Pacientul COVID care a băgat spaima în autorităţi. A fugit de două ori din spital, fiind găsit la mare distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Spitalul din Găeşti
FOTO: Spitalul din Găeşti

Un pacient infectat cu Sars-CoV-2 le dă fiori medicilor şi poliţiştilor din localitatea dâmboviţeană Găeşti. Acesta a fugit pentru a doua oară din spital, fiind găsit la zeci de kilometri distanţă, în comuna Vişina.

Dacă în urmă cu două zile a fost găsit la ieşirea din Găeşti, în zona blocurilor fostei ferme Cuparu, de data aceasta bărbatul cu COVID-19 a ajuns tocmai în satul Broşteni, din comuna Vişina. 

Pacientul, de loc din Târgovişte, în vârstă de 50 de ani, a mers peste 15 kilometri pe jos, iar în jurul orei 03.00 a fost recuperat de pompierii SMURD, după ce un localnic a sunat la 112.

Primele date au indicat că bolnavul ar fi acelaşi pacient cu probleme psihice care îi terorizează pe medici pentru că nu îl pot îngriji şi care le-a lovit pe asistente de mai multe ori.

Bolnavul a fost izolat, iar cadrele medicale continuă să îi administreze tratamentul, însă nu îl pot trimite într-o secţie de Psihiatrie pentru că este infectat, iar medicii de acolo nu îl primesc de teama răspândirii virusului.

În spital nu există brancardieri, pentru că legea nu permite să fie angajaţi, iar femeilor asistente şi de serviciu le este frică să mai intre la el în salon.

Pacientul respectiv a fost subiectul unui scandal, săptămâna trecută, când o femeie care a fost internată la Găeşti cu COVID s-a plâns pe reţelele sociale, dându-l ca exemplu pe acst bărbat, că pacienţii din unitatea medicală sunt lăsaţi în mizerie, fără calmante şi fără supraveghere medicală. 

spital gaesti

FOTO: cronia-gaestiului.ro

Pacienţii cu care am stat de vorbă spun însă că totul este în regulă în spital şi că sunt trataţi cum trebuie. 

„Am rămas profund impresionată de modul în care am fost tratată, de căldura medicilor de acolo. Eu cred că la niciunul dintre spitalele, chiar şi private, din Bucureşti, nu e aşa. Şi managerul spitalului venea să vorbească cu paceinţii, mâncarea foarte bună, am primit proteină în fiecare zi. Micul dejun era un pic mai slăbuţ, în sensul că primeai ceai, unt”, spune o fostă pacientă.

Administraţia locală spune că anumite poze sunt trucate şi că pacientul respectiv este unul cu probleme psihice, care nu de puţine ori, le loveşte pe asistente.

În Secţia COVID a Spitalului din Găeşti sunt 100 de paturi, iar în cea Non-COVID, 40. În momentul de faţă, la Găeşti sunt internaţi 56 de bolnavi cu COVID.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Un pacient COVID, bolnav psihic, a băgat spaima în medicii din Găeşti. Edil: „Prima senzaţie a fost de şoc”

Cum „a livrat“ Arctic Găeşti COVID-19 în 18 localităţi din Dâmboviţa. 66 de angajaţi confirmaţi bolnavi

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite