O nouă ediţie a Colocviului Internaţional „Latinitate - romanitate - românitate”, la UVT

O nouă ediţie a Colocviului Internaţional „Latinitate - romanitate - românitate”, la UVT

În perioada 24-28 mai 2019 are loc cea de-a XVIII-a ediţie a Colocviului Internaţional „Latinitate - romanitate - românitate”. An de an, în luna mai, la Târgovişte se reunesc nume importante ale lingvisticii româneşti şi europene.

Universitatea ”Valahia” din Târgovişte, alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în calitate de organizatori, îşi propun invitarea unor personalităţi de marcă a lumii ştiinţifice româneşti, care să susţină prelegeri şi, în felul acesta, să pună pe harta lumii ştiinţifice oraşul Târgovişte.
 
Evenimentul reprezintă o bună ocazie de reuniune a unor cercetători şi cadre didactice din numeroase centre universitare din ţară, dar şi din străinătate, sub egida Universităţii ”Valahia” din Târgovişte, Uniunii Latine din România, filiala Dâmboviţa şi a Consiliului Judeţan Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
 
Deschiderea festivă a ediţiei actuale va avea loc vineri, 24 mai 2019, la ora 16,00, în Campus, Corp B, Amfiteatrul ”Paraschiv Vagu”, parter, moderator: prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: