Noi premii obţinute de studenţii târgovişteni la SCCSS 2017 organizată la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Universităţii „Valahia” a obţinut locul III cu lucrarea „Laser scanning microscope”
Echipa Universităţii „Valahia” a obţinut locul III cu lucrarea „Laser scanning microscope”

A patra ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti în domeniul Ingineriei Electrice, Electronice, Control şi Calculatoare – SCCSS 2017, a avut loc în acest an la Piteşti, în perioada 13-14 iulie.

Studenţi de la Universitatea din Piteşti, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea din Oradea au prezentat 61 de lucrări ştiinţifice. În cadrul celor 2 secţiuni – începători şi avansaţi, Universitatea “Valahia” din Târgovişte a participat cu 6, respectiv 5 lucrări, pregătite de 24 de studenţi ai Facultăţii de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei.

În cadrul secţiunii avansaţi, unde au participat studenţi din anul IV şi de la studii de masterat, marele premiu (locul I) a fost obţinut de lucrarea „Studiul unui sistem de control la distanţă cu transmisie prin interfeţe 485”, cu autori MANEA Mihai Daniel, CĂLIN Marius, LIŢĂ Alexandru, GHEORGHIU Cătălin Constantin, PÎSLARI Nicolae, MANOLACHE Marian Nicolae, studenţi în anul IV ai specializării Electronică aplicată, lucrare coordonată de conf.dr.ing. COANDĂ Henri-George. 

În cadrul secţiunii începători, unde au participat studenţi din anii I-III, echipa Universităţii „Valahia” a obţinut locul III cu lucrarea „Laser scanning microscope”, cu autori BARBU Romeo Florin şi DUMITRAŞCU Gabriel, studenţi în anul III ai specializării Electronică aplicată, lucrare coordonată de conf.dr.ing. ANGELESCU Nicoleta şi a.c. drd.ing. IONIŢĂ Marius.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite