Muzeul romanţei, unic în ţară, inaugurat la Târgovişte

Muzeul romanţei, unic în ţară, inaugurat la Târgovişte

În perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfăşura în municipiul Târgovişte, cea de-a 50-a ediţie, jubiliară, a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei ”Crizantema de Aur”.

Ieri, la Târgovişte, a fost inaugurat Muzeului Romanţei sub patronajul Federaţiei Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO din Europa şi America de Nord.

Evenimentul s-a bucurat de participarea extraordinară a preşedintelui onorific al Federaţiei Mondiale UNESCO - George Christophides. 
 
Casa Romanţei este situată pe bulevardul Carol I, în fosta clădire de protocol a Consiliului Judeţean. Aici se află singurul obiect care a scăpat din incendiul din 1988, ce a cuprins Casa Sindicatelor, un pian valoros. Acesta a fost reparat şi este funcţional. Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” debutează, astăzi, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte. 
 
 
"Avem o Casă a Romanţei la Târgovişte şi felicit iniţiatorii acestui eveniment pentru că Târgoviştea se îmbogăţeşte artistic, cultural şi sunt mândru să fiu prezent la un eveniment de o înaltă ţinută", a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
 
UNESCO ”Cetatea Romanţei” Târgovişte până la sfârşitul acestui an pentru a fi organizat aici Muzeul Romanţei. Reprezentanţii centrului cultural au spus, la inaugurarea muzeului, că speră ca termenul de concesiune a clădirii să fie prelungit, iar muzeul să îşi menţină destinaţia pentru cât mai mult timp. 

 
"Târgoviştea şi Dâmboviţa merită acest lucru şi nu voi şovăi să sprijin atât cât  stă în putinţa instituţiei pe care o conduc să sprijinim acţiunile culturale la Târgovişte. Eu nu o să şovăi să sprijin acţiunile culturale la Târgovişte. De 50 de ani, cred că este singurul festival care a mai rămas şi care are o continuitate", a spus preşedintele CJD, Alexandru Oprea.
 
În perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 50-a ediţie, jubiliară, a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei ”Crizantema de Aur”. 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările