Misterele stâncilor cu chip de om, de la Sfinxul din Bucegi la Chipul lui Decebal, de la Cazanele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe dintre ele au fost create în timp de forţa naturii, iar ceea ce vedem astăzi i-a inspirat pe mulţi scriitori. Realitatea este că stâncile cu chip de om există în multe locuri din România şi sunt o atracţie chiar şi pentru străini.

Sfinxul din Bucegi

Dintre toate stâncile cu chip de om, una dintre ele a stârnit un interes enorm – Sfinxul din Bucegi, fiind, totodată şi cea mai vizitată stâncă de pe teritoriul României.

Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine. Stânca a fost numită aşa după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean, iar formarea sa este pusă pe seama eroziunii eoliene. Internetul este plin, însă, de terorii care mai de care mai fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră.

În jurul Sfinxului din Bucegi şi al Babelor s-au născut o mulţime de legende. Unele spun că sunt naturale, altele că ar fi creaţia omului. Nu puţine sunt mărturiile conform cărora aceste pietre aşezate în vârf de munte emană energii pozitive ce au apărat ţara de cotropitori, iar teoriile cele mai moderne susţin că aceste pietre sunt de origine extraterestră.

S-au făcut numeroase presupuneri, cum că Atlasul din mitologia greacă este vârful Omul din Bucegi sau Prometeu înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, iar Babele, nişte altare ale unei vechi civilizaţii, sau că Sfinxul din Bucegi ar fi fost modelat de daci.

image

Teoriile fanteziste spun că megaliţii au fost creaţi de o civilizatie fizic şi psihic net superioară umanităţii. Se pare că Sfinxul arată incredibil de sugestiv de la distanţă mare, dar şi la anumite ore din zi sau din noapte, atunci când se formează un “joc” de umbre şi lumini. 

Siteurile de specialitate spun că dacă Sfinxul este privit din partea de E şi NE îşi dezvăluie un chip uşor reptilian (dar cu siguranţă necunoscut omului de astăzi) şi un om care stă ghemuit cu un “rucsac” în spate? (omul şi chipul de reptilian stau spate în spate).

Babele

image

Babele sunt formaţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpaţii Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu acelaşi nume şi este punctul de plecare central în drumeţiile din munţii Bucegi. Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferenţiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) şi se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu acelaşi nume. Accesul este posibil cu telecabina Buşteni-Babele din Buşteni sau cu piciorul de la Buşteni pe Valea Jepilor sau pe creasta Bucegilor de la cabana Piatra Arsă. Ciupercile de piatră numite „Babele” — monumente ale naturii — aflate chiar în faţa cabanei, precum şi Sfinxul din imediata apropiere, constituie atracţii importante, explicând afluenţa turiştilor la cabana Babele.

Sfinxul din Bratocea

Sfinxul Bratocei este un megalit antropomorf situat la o altitudine de 1.623m, în Masivul Ciucaş din lanţul Carpaţilor de Curbură (grupare montană sudică a Orientalilor). Sfinxul Bratocei se află în partea central-sudică a Masivului Ciucaş şi cea sudică a Culmii Bratocei, în nordul staţiunii turistice Cheia, pe teritoriul administrativ al comunei Măneciu, în apropierea rezervaţiei naturale Tigăile din Ciucaş.

Sfinxul pietrelor lui Solomon

image

Sunt situate la marginea municipiului Braşov, într-o vale care îţi taie repsiraţia.  Legenda spune că numele acestor stânci vine de la un rege pe nume Solomon, care în fuga lui de urmăritori ar fi sărit cu calul peste valea ce străbate cele două stânci, regele scăpând cu viaţă, iar duşmanii săi au căzut în prăpastie. Bătrânii din Schei spun că Pietrele lui Solomon sunt doi munţi peste care un rege a încercat să sară cu calul. Zona de la Pietrele lui Solomon este considerată o zonă balneo-curativă cu efecte foarte bune asupra bolilor de inimă, datorită aerului bogat în oxigen şi a atmosferei ionizate negativ. Stâncile de la Pietrele lui Solomon sunt preferate de alpinişti pentru escaladă, pentru că pot fi parcurse trasee cu diverse grade de dificultate.

Sursa: romania-redescoperita.ro 

Pe lângă acestea mai există o serie de stânci care par a avea asemănarea unui om, dar care sunt mai puţin cunoscute, potrivit  plecatdeacasa.net. 

Munţii Oaş-masiv vulcanic din nord-vestul ţării, distrus de eroziune;

1. Sfinxul Oaşului;

2. Muntii Gutâi

3. Creasta Cocoşului-rest de crater vulcanic, numit şi Turnul Gutâiului sau Creasta Gutâiului;

4. Obcina Mare- munti situaţi în Bucovina;

5. Pietrele Muierilor(lângă oraşul Solca)

Munţii Bistriţei

1. Piatra Râpa Scară, de pe valea Bistriţei;

2. Muntii Rarău-masiv alcatuit din calcare, într-o KLIPPĂ triasică, în inima şisturilor cristaline;

3. Pietrele Doamnei

4. Adam şi Eva(lângă Giumalău unde se mai afla Colţii Acrii, pe valea Bistriţei)

5. Piatra Şoimului;Piatra Zimbrului;Piatra lui Osman-pe valea Bistriţei.

6. Pop(ch)ii Rarăului; Stânca Coifului;

Muntii Ceahlău

1. Dochia;Panaghia;Toaca;

2. Gardul(Colţii) Stânilelor;Piatra Ciobanului;Piatra Lată;Masca.

3. Tabara Vulturilor;Turnul Sihastrului;Turnul lui Budu.

4. Căciula Dorobantului; Detunata;

5. Piatra Teiului-la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui, lângă viaduct;

Munţii Ciucaş- munţi alcătuiţi din conglomerate, unde eroziunea diferenţială a creat un mare numar de forme ciudate de relief;

1. Tigăile

2. Sfinxul Bratocei; Babele la Sfat;

3. Pietrele Roşii; Piatra Mitocului;

4. Colţul Uriaşului(Dintele); Colţul Vânătorului;

5. Colţii Boncuţei; Colţii Bratocei;

6. Piatra Vulturilor; Gemenii Ciucaşului;

7. Turnul Goliat; Turnul Căprioarei;

8. Mâna Dracului; Mâna cu Cinci Degete;

9. Porumbelul; Vrăjitoarea;

10. Acul Diavolului; Marele Păianjen;

Muntii Hăşmaş- masiv calcaros din centrul Carpaţilor Orientali, cu vestitele Chei ale Bicazului;

1. Turnul Bardosului sau Piatra Altarului;

2. Piatra Ascuţita;Piatra Singuratică;Piatra Arşiţei;

3. Muntii Harghitei

4. Piatra Şoimului, din zona Defileului Oltului de la Tuşnad;

Munţii Vrancei

1. Piatra Berzei; Piatra Geamană; Piatra Ciută;

2. Piatra Tâlharului; Pietrele Striului;

Munţii Buzăului

1. Piatra Tehărăului; Piatra Zăganului; Piatra Găurită;

Munţii Călimani-munte vulcanic(cel mai înalt vulcan din ţară), cu forme ciudate săpate de vânt şi ploi în andezite;

1. Sfinxul Călimaniului;

2. Cei 12 Apostoli;

3. Muntii Stânişoarei

4. Sfinx;

Muntii Perşani

1. Coloanele de bazalt de la Racoş, din Defileul Oltului;

2. Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită, pe valea Comanei;

3. Sfinxul din Perşani; Stânca Minunilor;

Muntele Postăvaru(Munţii Bârsei)

1. Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, lângă Braşov;

Muntii Bucegi- masiv alcatuit din calcare şi conglomerate unde eroziunea diferenţială, a creat o multitudine de forme, din cauza acţiunii vântului, din acest motiv formele se şi numesc eologliptoliţi;

1. Sfinxul Bucegilor;

2. Babele-în fap,t două stânci în formă de ciupercă;

3. Pintenul Pietrei Arse;

4. Vârful Omu;

5. Faţa şi Colţii Morarului;

6. Mesele de la Vârful cu Dor;

7. Culoarul Rucăr

8. Babele de la Podul Dâmboviţei;

Muntii Făgăraş- deşi în şisturi cristaline, gheaţa cuaternară a creat şi aici forme deosebite;

1. Acele Cleopatrei; Colţul Elefanţilor; Foarfeca;

2. Piatra Dracului; Piatra Caprei; Piatra Galbenă; Piatra Verde;

3. Colţii Brezei; Chica Vulturilor; Claia Bulzului;

4. Turnurile Podragului; Fereastra Zmeilor;

5. Muntele Cozia- situat la ieşirea Oltului din defileul săpat în Carpaţii Meridionali;

6. Sfinxul de la Stănuleţi;

7. Bufniţa cu Pui; Masa lui Traian;

8. Ursul; Dochia; Moşul; Uriaşul;

Muntii Retezat

1. Sfinxul Pietrele;

2. Piatra Iorgovanului; Colţii Pelegii;

3. Turnul Porţii; Piatra Trăsnită;

Chipul lui Decebal

Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de oraşul Orşova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei şi este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri şi istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat şi finanţat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 - 2004.

image


 

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m şi lat de 25 m.

Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite