Minor de 9 ani, rănit, după ce o placă de beton a căzut peste el. Procurorii au deschis un dosar penal

Minor de 9 ani, rănit, după ce o placă de beton a căzut peste el. Procurorii au deschis un dosar penal

Un copil în vârstă de nouă ani din judeţul Dâmboviţa a fost rănit după ce o placă din beton a căzut peste el, vineri după-amiază. Incindentul a avut loc în localitatea Bălteni.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Cazul a fost preluat de Parchet, procurorii urmând a stabili cine se face vinovat pentru incident, în cadrul unui dosar în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
 
Copilul de nouă ani a fost prins sub o placă de beton care s-a prăbuşit peste el, în timp ce se juca în zona unei clădiri dezafectate. La locul incidentului au fost trimise echipaje de prim ajutor din cadrul ISU, însă localnicii au reuşit să îl scoată pe micuţ înainte de sosirea echipajelor de salvatori. 
 
Acesta a fost preluat şi transportat la spital cu o ambulanţă SMURD.
 
"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196  din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz”, informează Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările