Metoda prin care 15 indivizi reuşeau să dea spargeri uriaşe în mai multe ţări din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiristii argeseni au parcat in dreptul tirului cetateanului german

Mai mulţi indivizi din Dâmboviţa au fost vizaţi de poliţişti, fiind bănuiţi e furturi din TIR-uri printr-o metodă ingenioasă în Franţa, Germania, Austria şi Belgia.

Suspecţii dădeau atacul în parcările de pe autostrăzi, spun anchetatorii. Potrivit lor, urmăreau camioanele cu marfă şi, cu ajutorul unei aplicaţii din telefonul mobil reuşeau să scaneze produsele transportate.

Apoi reuşeau să îi adoarmă pe şoferi folosind un spray şi goleau TIR-urile. Locuinţele lor au fost percheziţionate şi au fost găsite peste două sute de laptopuri, televizoare de ultimă generaţie, imprimante, electrocasnice, dar şi parfumuri şi băuturi alcoolice scumpe.

Marfa, adusă în ţară, era vândută aici la preţuri mult mai mici. Oamenii legii susţin că paguba este de peste un milion de euro. 

Suspecţii au vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani. Unii dintre ei au mai fost condamnaţi pentru furt şi infracţiuni cu violenţă. Cercetaţi acum pentru furt calificat, dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă până la cinci ani de închisoare.

Explicaţii trebuie să dea şi cei care au cumpărat produse de la ei, fiind bănuiţi de tăinuire.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite