Medicii specialişti fug de Spitalul Judeţean din Târgovişte. Nevoie uriaşă de cadre medicale la UPU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schema de cadre medicale la Secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte este departe de a fi completă. Conducerea unităţii medicale spune că ar avea nevoie de 47 de medici specialişti, însă, în prezent, lucrează doar 7. Probleme sunt şi la capitolul "asistenţi".

Potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, de la începutul anului au fost scoase la concurs 20 de posturi de medici la Târgovişte, însă, până acum, nimeni nu s-a prezentat la concurs. 

La UPU Târgovişte ajung zilnic în jur de 250 de persoane, iar anual, aproximativ 80.000. Dintre toate prezentările la UPU, spun medicii, doar 19% reprezintă urgenţe medicale. "În rest se utilizează ambulanţa pe post de taxi. Se profită de gratuitatea serviciilor medicale oferite în sistem de urgenţă", a spus dr. Andrei Tomescu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. 

Din data de 1 martie 2014, SJU are în structura sa 1938 de paturi şi funcţionează cu 16 linii de gardă medico-chirurgicală, două paraclinice, laborator de imagistică şi laborator de analize medicale, două linii de gardă medicină de urgenţă, patru gardă la domiciliu, fiind cel mai important spital din judeţ cu un grad ridicat de complexitate a serviciilor oferite. 

Spitalul Judeţean de Urgenţă, cea mai mare unitate medicală din judeţ, deserveşte peste 500.000 de persoane.

Directorul Radu Petrescu pune această situaţie pe seama proastei salarizări a medicilor, subliniind totodată că, dacă nu ar exista gărzile să le suplimenteze sumele, doctorii ar avea venituri foarte mici.

„Am scos la concurs 20 de posturi pentru următoarele specialităţi: ORL, Neurologie, Pediatrie, Neonatologie, Radioterapie, Cardiologie, Obstestrică- Ginecologie, radiolog, specialist imagistică, medic ATI, Pneumologie, Psihiatrie, farmacist. Aceste posturi sunt scoase din ianuarie februarie 2015 şi nu a venit nimeni. Cred că din cauza salarizării. Aşteptăm noua lege a salarizării să vedem ce aduce bun pentru personalul sanitar. Cu cadrele medii ne mai descurcăm, pentru că mereu scoatem la concurs posturi de asistente, infirmiere, brancardieri”, a explicat managerul SJU Târgovişte.
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite