Marin Antonescu: "PDL a depus plângeri peste tot...I-am prins cu minciuna"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Antonescu
Marin Antonescu

Liderii PDL Dâmboviţa au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu au primit, până în prezent, niciun răspuns la sesizările depuse în ziua referendumului în vederea demiterii preşedintelui Traian Băsescu, democrat-liberalii spunând că au sunat chiar la 112 să facă o plângere împotriva Poliţiei, informează Agerpres.

”PDL Dâmboviţa a depus plângeri peste tot, la Poliţie şi la Parchet. Am depus plângere la Poliţie şi împotriva Poliţiei, la 112, care dădea telefoane şi anunţa tâlharii să fugă. I-am prins cu minciuna, le-am spus să ne înregistreze acolo că reclamăm Poliţia, anume dispeceratul care dădea telefoane”, a afirmat vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Marin Antonescu.

Acesta a susţinut că sesizarea făcută la 112 împotriva Poliţiei nu a fost confirmată, iar Parchetul a informat că se efectuează cercetări cu privire la cele sesizate.

”Am primit un singur răspuns, de la Parchet, care ne-a informat că sunt pe rol cauzele, se anchetează, iar de la 112, de la Poliţie dispecerat, am primit răspunsul că nu se confirmă”, a spus vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Marin Antonescu.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa a înregistrat, în ziua referendumului, conform unui comunicat remis la acea dată, 91 de sesizări privind încălcări ale Legii referendumului, în 25 dintre cazuri fiind întocmite dosare penale. Din totalul sesizărilor, 77 au fost primite de la cetăţeni, prin numărul unic 112, iar alte 14 au fost primite de la formaţiuni politice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite