Luni şi marţi are loc simularea Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3109/29.01.2018, începând de astăzi, 5 martie 2018 va avea loc simularea evaluarii naţionale pentru elevii clasei a VIII-a. Cele două probe se vor desfăşura luni, 5 martie, la Limba şi Literatura Română şi marţi, 6 martie, la Matematică.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează, începând de luni, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018. 

În 1.100 de şcoli, însă, este posibil ca examenul să nu aibă loc după ce sindicaliştii din FSLI au ameninţat cu boicotul, nemulţumiţi că nu au un răspuns din partea Guvernului în ceea ce priveşte revendicările lor. Ministerul Educaţiei le-a transmis că boicotul nu este o soluţie, cerându-le să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale şi reamintindu-le că tocmai au primit o mărire salarială de 20%.

Situaţia în judeţul Dâmboviţa

Sunt asteptaţi să susţină simularea celor doua probe 4.662 elevi înscrişi în clasa a VIII-a, în unităţile de învatamant din judeţul Dâmboviţa.

"Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Simularea Evaluarii naţionale se va face în conditii reale de examen, în vederea pregătirii tuturor detaliilor pentru desfăşurarea corecăa a examenului propriu-zis din luna iunie a anului curent", anunţă ISJ Dâmboviţa, într-un comunicat de presă.

La finalul săptămânii trecute au avut loc simulări tehnice organizate de minister cu inspectoratul scolar si cu persoanele de contact de unităţile de învaăţământ şi au fost instruiţi membrii comisiilor de organizare a simulării din unităţile şcolare.

Pentru simularea evaluarii naţionale au fost organizate la nivel judeţean, 132 de centre în unităţile şcolare care deţin cel puţin o clasa a VIII-a.

"Totodată, elevii se vor obisnui cu atmosfera de examen, vor parcurge toti paşii corespunzîtori unui astfel de examen, acest lucru îi va pregăti pe viitorii absolvenţi de gimnaziu pentru examenul care va avea loc în luna iunie 2016. În urma desfăşurării acestor simulari se vor realiza rapoarte ale unităţilor de învăţământ care vor cuprinde şi planuri de acţiune cu măsuri de remediere a situaţiei acolo unde acestea se impun. Pe baza acestor rapoarte ISJ Dâmboviţa va elabora un raport care analizeaza rezultatele simularilor în care va fi cuprins şi un plan de monitorizare, control şi remediere acolo unde rezultatele nu sunt mulţumitoare", mai precizează Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite