Locuitorii din Morteni se pregătesc de Geavrele

Tinerii necăsătoriţi împodobesc pe 5 ianuarie steagul pentru obiceiul din ziua de Bobotează. El va fi purtat prin sat, aducând noroc locuitorilor comunei. Află cum se desfăşoară obiceiul geavrelelor şi ce semnificaţii are această tradiţie, unică în România!

Tinerii necăsătoriţi adună batistele cusute de fetele din comună, cu care împodobesc prăjini de 10-14 metri. „Stegarii sunt tineri necăsătoriţi, serioşi şi cinstiţi, constituiţi în patru cete, reprezentând cele patru sate ale comunei Morteni: Morteni, Branişte, Băjenari şi Florica. Timpul maxim în care ei pot activa în cadrul unei cete este de şapte ani”, explică drd. Adriana Cuciureanu, cercetător ştiinţific la  Departamentul Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa. 
Cu două săptămâni înainte de sărbătoare, tinerii stabilesc gazda la care se va împodobi steagul. „În ultimii ani, se obişnuieşte ca gazda să fie familia tânărului care este acceptat pentru prima oară ca stegar. În perioada de până la Bobotează, tinerii parcurg satul în lung şi-n lat pentru a strânge geavrelele necesare împodobirii steagului. Unul dintre ei are responsabilitatea obiectelor strânse, ţinându-se o evidenţă pentru a fi înapoiate fetelor şi femeilor care le-au oferit. Batistele sunt cusute peste an de fetele nemăritate, iar bătrânii spun că cele mai harnice, cele care au mai multe batiste, au şanse mari să se căsătoreasca în anul ce tocmai a început”, povesteşte Adriana Cuciureanu.

Steagurile trebuie păzite

Geavrelele sunt legate pe prăjină numai cu ajutorul betelor, lungi de 2-4 metri; în prinderea geavrelelor pe prăjini nu se folosesc cuiele. În vârful prăjinilor se montează o cruce şi un buchet de busuioc. „Pentru împodobirea unui steag sunt necesare 1000 - 1500 de geavrele, iar legarea acestora de prăjina este făcută doar de cunoscători. Responsabilitatea împodobitului le revine celor mai pricepuţi stegari, ziua de 5 ianuarie fiind dedicată, în exclusivitate, acestui moment”, adaugă cercetătorul. După împodobire, steagul este purtat prin sat, locuitorii comunei plătindu-i pe tineri cu bani sau produse ca să le treacă pragul gospodăriilor. Se spune că steagul le va aduce noroc. Peste noapte, tinerii păzesc pe rând steagul ca să nu fie furat. Dacă se întâmplă aşa, vor avea de înfruntat ruşinea de a nu fi reuşit să păzească steagul şi vor trebui să răscumpere geavrelele.

După Bobotează, Geavrelele sunt înapoiate fetelor şi femeilor din sat

De Bobotează, toată suflarea comunei ia parte la obicei. „Fiecare steag este purtat de la gazdă la primărie, locul de întâlnire al tuturor. Flăcăii ridică şi aşează steagurile vertical, rezemate de o clădire publică din centrul comunei, în aşteptarea preotului. Acesta, după sfinţirea apelor, stropeşte cu aghiazmă vârfurile celor patru steaguri, care, imediat după botez, sunt aruncate sau date în sus, fiind lăsate sa cadă şi prinse în zbor pe braţe, după care aruncate din nou”, dezvăluie ce urmează Adriana Cuciureanu. „După încheierea slujbei urmează ridicarea şi scuturarea steagurilor. Pentru ridicare este nevoie de o tehnică pe care participanţii o cunosc. Se sapă o mică groapă în pământ, în care se fixează un capăt al prăjinii, iar ridicarea începe de la vârf, până când steagul ajunge în poziţie verticală. Apoi este scuturat; geavrelele şi celelalte obiecte ce îl împodobesc creează o imagine unică”, continuă interlocutoarea noastră.

La sfârşitul zilei, stegarii se adună la casa gazdei, unde petrec cu lăutari şi bucate alese. „Aceste întâlniri sunt aşteptate de cei necăsătoriţii, deseori momentul fiind prielnic pentru legarea unor căsătorii solide”, explică Adriana Cuciureanu. Pe 8 ianuarie, steagurile se desfac, iar busuiocul din vârf se împarte între cei prezenţi, urmând să fie păstrat cu sfinţenie la icoane. În zilele următoare, geavrelele sunt înapoiate proprietarelor, în baza  tabelului întocmit la început. „Aşa se face că geavrelele trec din generaţie în generaţie şi, uneori, sunt martori de veacuri ai ceremonialului. Prăjina este păstrată peste an la un gospodar de nădejde, care are responsabilitatea îngrijirii acesteia”, încheie cercetătorul din cadrul Centrului Judeţean de Cultură.