Linie telefonică de asistenţă psihologică pentru persoanele afectate de epidemia de noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se alătură iniţiativei lansate de Emotional Intelligence Research Association (EmIRA) şi sprijinite de Telekom România de a pune la dispoziţie Linia de Consiliere Psihologică şi Suport Emoţional persoanele afectate de epidemia de noul coronavirus.

Linia de consoliere este pusă la dispoziţie pentru persoanele spitalizate, aflate în carantină sau în izolare, pentru personalul medical supus stresului, precum şi pentru persoanele puternic afectate de pandemia de COVID-19. Linia telefonică este funcţională şi poate fi apelată din orice reţea la numărul 021.9696.

Apelurile vor fi preluate în fiecare zi, în intervalul 09:00-21:00, de psihologi atestaţi şi specializaţi în consiliere-suport şi gestionarea situaţiilor de viaţă stresante, afiliaţi EmIRA. Psihologii voluntari au beneficiat de o serie de programe de instruire, pentru a răspunde eficient şi punctual în situaţii de asemenea natură.

În cadrul acestui proiect umanitar, STS asigură soluţia de tip call-center pentru preluarea apelurilor de către psihologii înscrişi pe platforma tehnică. Totodată, STS garantează funcţionalitatea în condiţii optime şi asigură mentenanţa serviciului apelabil din orice reţea telefonică mobilă sau fixă.

Telekom România contribuie prin asigurarea infrastructurii de comunicaţii, aparatelor telefonice şi a numărului scurt 021.9696, precum şi prin suportarea costului aferent abonamentelor voluntarilor din acest proiect.

Linia de Consiliere Psihologică şi Suport Emoţional are scopul de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile în această perioadă. Astfel, pot apela numărul 021.9696 cei care se află în spital, în izolare sau în carantină, cadrele medicale, persoanele de orice vârstă, care au temeri sau se simt neliniştite în legătură cu situaţia creată de pandemia de coronavirus. Apelanţilor li se va asigura confidenţialitatea convorbirilor şi a identităţii, datele personale nefiind prelucrate sau stocate în niciun fel.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite