Leoaica văzută liberă în Târgovişte, de negăsit. „Se va încerca aducerea unor câini de urmă, ca să identificăm leul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medic veterinat

Autorităţile din Târgovişte au încercat, timp de mai multe ore, să găsească şi să tranchilizeze o leoaică, despre care, mai mulţi localnici, au declarat că au observat-o liberă. Deocamdată, însă, animalul sălbatic nu a fost găsit, iar alerta nu a fost ridicată.

Populaţia a fost alertată prin Ro-Alert de prezenţa unui leu în cartierul Priseaca.

Prezenţa animalului sălbatic a fost semnalată, iniţial, prin 112, de către un localnic. Imediat s-au deplasat la faţa locului echipe formate din jandarmi, pompieri şi medici ai DSVSA pentru a vedea dacă se confirmă cele semnalate. 

„Este numai un apel la 112 şi, deocamdată, nu se confirmă nimic. Facem cercetări şi vedem ce se poate stabili. DSV Dâmboviţa nu are cunoştinţă despre existenţa şi creşterea unor animale sălbatice în gospodăriile populaţiei, dar au fost lei aici în zonă. Câţi, câte exemplare aveau? Menajeria respectivă nu mai funcţionează de câţiva ani de zile, are ordonanţă de interzicere a activităţii şi nu mai ştim ce a fost în decursul timpului. Dacă ar deţine un leu ar fi ilegal”, a declarat dr. Liviu Cobianu, şef serviciu DSV Damboviţa.

În cazul în care animalul va fi găsit, el va fi tranchilizat şi dus într-un adăpost autorizat. 

   

„Se va încerca aducerea unor câini de urmă, ca să identificăm dacă există animalul în zonă. Nu a lăsat niciun fel de urmă nici în zonele de baltă unde ar trebui să se vadă o urmă de leu. Nu avem certitudinea că această ameninţare este adevărată. Nimeni nu are voie să deţină un leu. Avea obligaţia să îl declare, să îi asigure spaţiu, să fie asigurat. Nu e voie să deţii în proprietate privată animale exotice. Asta înseamnă că nici maimuţă nu e voie să o deţii. E infracţiune”, spune Cosmin Mateescu, medic veterinar.

Potrivit legislatiei actuale, cei care vor să deschidă o menajerie sau o grădină zoologică cu animale exotice trebuie să obţină o autorizaţie specială, cu conditia să aibă spaţii adecvate, conditii optime, iar animalele să fie asigurate.

De asemenea, proprietarul animalului ar putea fi amendat pentru că a nu a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest incident.  În Dâmboviţa funcţionează, la acest moment, trei menajerii: ZOO Târgovişte şi două particulare, în Picior de Munte şi Potlogi.

cautari leu

Vă recomandăm să mai citiţi:

Grădină zoologică ilegală descoperită în Dâmboviţa. Proprietarul, un executor judecătoresc din Bucureşti, s-a ales cu dosar penal

VIDEO Cum se joacă executorul judecătoresc din Picior de Munte cu leul său, în faţa autorităţilor venite în control

Femeie în stare gravă la spital, după ce ar fi fost muşcată de un leu. Proprietarul animalui ar deţine o adevărată grădină zoologică în Dâmboviţa

Dani Mocanu, acuzat că a filmat un videoclip cu un leu rănit şi chinuit. Cum se apără manelistul: Nu mi-e frică de nimic pe lumea asta VIDEO

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite