Legenda Ialomiţei, apa sfântă a traco-geţilor din care bea însuşi Zamolxis

Legenda Ialomiţei, apa sfântă a traco-geţilor din care bea însuşi Zamolxis

Râul Ialomiţa era venerat de traco-geţil, despre care credeau că este sfânt

Valea Superioară a Ialomiţei era văzută ca apa sfântă a traco-daco-geţilor, care au numit-o Naparis-Cerescul, datorită faptului că izvora de sub Vârful Omu. Arheologii au descoperit de-a lungul timpului o serie de obiecte creştine vechi, dar şi mai multe biserici îngropate de-a lungul cursului acestui râu.

Râul Ialomiţa izvorăşte din Carpaţii Meridional - Munţii Bucegi şi îşi desfăşoară albia pe o lungime de 400 kilometri, având o reţea hidrografică de 3.131 kilometri. Râul izvorăşte de sub o stâncă curbată numită Mecetul Turcesc, stâncă pe care montaniardul Ioan Turcu din Zărneşti o numise la 25 august 1886 “La Biserică”. Cursul de apă pe prima sa porţiune de izvor se numeşte Valea Bisericii care, mai în aval, după ce sare Cascada Obârşiei, devine Valea Obârşiei. 
 

 
Potrivit lucrării Enciclopedia Târgoviştei, pe stânca ce găzduieşte sediul Arhiepiscopiei Târgovişte, un profesionist al arhitecturii şi pasionat arheolog, Cornel Ionescu, a săpat pe la începutul mileniului al III-lea, în spaţiul bisericii cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului’ şi “Sf. Antonie cel Mare” (Creţulescu), secolul XVII, actual paraclis arhiepiscopal. Chiar sub temelia paraclisului au fost descoperite rămăşiţele unui set de şase bisericuţe care adăposteau obiecte ceramice dacice şi de ceramică roşie romană.
 
“Acest fapt relevă existenţa, în arealul cuprins între Carpaţi şi Dunăre, a unor aşezări geto-dacice organizate în jurul unor lăcaşuri de cult”
 
Arheologul Lucioasa Oance, de la Muzeul de Istorie din Târgovişte, a participat la mai multe săpături în zona Râului Ialomiţa şi crede că în zona cuprinsă între cartierul Suseni şi Valea Voievozilor avem de-a face cu o populaţie de geto-daci liberi. 
 
“Dacă este să facem o legătură între credinţa trăită de strămoşii românilor care trăiau lângă Apa Sfântă şi încreştinarea în procesul de etnogeneză românească se poate vorbi despre ideea că trecerea de la adoraţia lui Princeps Deorum / Capul lui Dumnezeu (Zeus Karaios) / Zamolxis (Zeul Moş) / Întemeietorul, al cărui tron ar fi fost muntele Cogaionon (Vârful Omu), la adoraţia lui Dumnezeu şi a Fiului Iisus fiind întruparea pământeană a Creatorului  întregului Univers”, se mai arată în Enciclopedia Târgoviştei. 

Cine a fost Zamolxis

 
Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost considerat de mulţi autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviţi ca strămoşii neamului român, la creştinism.
 
Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte. Zamolxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.
 
Zamolxis, considerat divinitatea supemă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichităţii. Zeu al dacilor sau mare înţelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui său au fost create numeroase controverse.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările