Legătura dintre CFR Cluj şi titlul de cetăţean de onoare „câştigat” de primarul din Pietroşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titlul de cetăţean de onoare i-a fost acordat şi preşedintelui PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, prezent şi el la eveniment, pentru sprijinul adus localităţii, dar şi tenorului Florin Georgescu, fiu al satului.
Titlul de cetăţean de onoare i-a fost acordat şi preşedintelui PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, prezent şi el la eveniment, pentru sprijinul adus localităţii, dar şi tenorului Florin Georgescu, fiu al satului.

Primarul comunei dâmboviţene Pietroşiţa, Ion Leonard Dicu, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce a primit titlul de cetăţean de onoare la propunerea colegilor din Primărie. Edilul a îmbrăţişat această idee cu toată dragostea, iar emoţia a fost mare. Pentru a-şi explica gestul, primarul a făcut o paralelă inedită între administraţia locală şi fotbalul din Cluj.

„Dacă CFR Cluj nu a refuzat titlul de campioană, eu de ce să refuz diploma de cetăţean de onoare?” E logica primarului din Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, acuzat că şi-a acordat singur cea mai înaltă distincţie a comunei, potrivit Digi24.ro 

Formal, decizia a fost luată de Consiliul Local, a cărui majoritate e controlată de edil. În momentul decernării, primarul a părut copleşit de emoţii şi solemnitatea momentului şi a început să plângă. Edilul a râvnit mult la această plachetă şi spune că nu e nimeni în sat care să o merite mai mult ca el. 

ion icu pietrosita

Leonard Dicu, primar Pietroşiţa: „Am o majoritate. Deci vreau să vă spun că în aproape cinci mandate nicio hotărâre de Consiliu Local nu a fost împotriva propunerii mele”.

Atât de mândru de realizare sale este primarul, încât şi microbuzul şcolar al localităţii are la număr iniţialele numelului său: DB24LEO

image

Titlul de cetăţean de onoare i-a fost acordat şi preşedintelui PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, prezent şi el la eveniment, pentru sprijinul adus localităţii, dar şi tenorului Florin Georgescu, fiu al satului. 

Pe reţelele de socializare s-a vorbit de faptul că edilul şi-ar fi acordat singur această distincţie, însă aceasta a declarat că totul s-a desfăşurat conform legii şi nu primeşte niciun fel de foloase.

„Eu sunt la al 5-lea mandat, iar în şedinţa din aprilie, la propunea viceprimarului, Consiliul Local a  votat în unanimitate proiectul, atât consilierii PNL, cât şi cei PSD. Este o plachetă onorifică. Nu implică niciun fel de foloase. Este o manipulare toxică ideea că mi-am acordat-o singur. Este un regulament tip, aprobat de Consiliul Local. Este o distinţie pentru ce am făcut în această localitate în ultimii ani. Placheta a fost înmânată de domnul vice. Am respectat legea şi hotărârile în vigoare. Propunerea a fost dusă la Prefectură şi aprobată. Sigur că au fost lacrimi de emoţie. De 5 ani nu s-a mai ţinut zilele comunei, pentru că ne-am axat pe investiţii. Fiind în an centenar am zis să facem sărbătoarea la acest mod. Cum să mi-o dau singur? E ilegal!”, a precizat edilul Ion Dicu (PSD).

CITEŞTE ŞI:

Un primar făcut cetăţean de onoare al comunei pe care o conduce a plâns la ceremonie: „Au fost lacrimi de emoţie“

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite