Jandarmii au împărţit amenzi pescarilor care nu au respectat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pescuit ilegal

Jandandarmii dâmboviţeni au împărţit amenzi pesacarilor care nu au respectat legea, în Răzvad şi Perşinari. Aceştia au constatat 10 fapte de natură contravenţională.

Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la peste 2.800 de lei.

„Acţiunile au vizat verificarea modului în care se desfăşoară activitatea de pescuit în habitatele piscicole naturale din zona de competenţă (pescuit recreativ sau în scop comercial), precum şi prevenirea faptelor cu caracter penal şi contravenţional privind activitatea de braconaj. În timpul acestor acţiuni ce au avut loc în zona localităţilor Perşinari şi Răzvad, din judeţul Dâmboviţa, au fost depistate mai multe personae, cu vârsta între 40 şi 45 de ani, care pescuiau în albia râului Ialomiţa şi în heleşteul Răzvad, fără a îndeplini condiţiile legale”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.

Totodată, cele 10 persoane nu aveau permis pentru pescuit, sens în care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.850 lei pentru nerespectarea legii privind pescuitul şi acvacultura.

pescuit ilegal

„Jandarmeria Dâmboviţa atrage atenţia cetăţenilor că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei sau avertisment scris, conform OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura”, mai spun jandarmii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite