FOTO Târgovişte: Bazinul olimpic va fi gata cu câteva luni mai devreme

FOTO Târgovişte: Bazinul olimpic va fi gata cu câteva luni mai devreme

Bazinul olimpic va avea 50 de metri în lungime, 25 de metri în lăţime şi va dispune de vestiare, duşuri, saună şi tribune

Cel mai modern bazin de înot din ţară este gata în proporţie de peste 60%.  O echipă a Primăriei Târgovişte a inspectat aszăti lucrările care se derulează în fosta Bază Crizantema.


În curând, târgoviştenii vpr avea parte de un Aqua Land, care se întinde pe patru hectare, terenuri de tenis şi baschet, un amfiteatru în aer liber cu o parcare de 280 de locuri, un bazin descoperit şi două terenuri de minifotbal. Pe lângă toate acestea, târgoviştenii vor avea parte de terase şi cafenele. Toată zona construită de la zero se va întinde pe 10 hectare. Prin această investiţie importantă se vor crea şi cel puţin 100 de noi locuri de muncă.
 
"Suntem doar în stadiul iniţial, dar am vrut să vedem cu toţii cum creşte un proiect. Ca să ajungem la rezultatul final sunt zeci de mii de ore de muncă, mii de oameni, foarte multe eforturi. De aceea un proiect nu se face peste noapte şi din fericire, aici, nu este afectată populaţia, dar vreau ca lumea să înţeleagă ceva. Este nevoie să ştie că se lucrează şi să fie tolerantă. În nicio ţară europeană nu s-a rezolvat bătând din palme", a declarat primarul Gabriel Boriga.

 
"Perla Coroanei", adică bazinul de înot acoperit va fi o bijuterie arhitecturală, în care lumea poate veni la destindere şi distracţie.
 
"Lucrările au ajuns undeva la 65%. Vor fi 300 de locuri, cafenele, restaurante, şezlonguri, sală de forţă, saună, vestiare. Dimensiunile sunt cele olimpice şi va avea toate facilităţile. Lucrările se mişcă bine, iar lucrările se vor finaliza înainte de termen cu două luni. Este păcat ca cetăţenii să nu beneficieze de aceste proiecte pe care Primăria Târgovişte le-a implementat. Bazinul poate funcţiona şi în celelalte anotimpuri", a mai spus Boriga.
 
Bazinul olimpic va avea 50 de metri în lungime, 25 de metri în lăţime şi va dispune de vestiare, duşuri, saună şi tribune. Complexul Turistic de Nataţie, în cadrul căruia va funcţiona şi Bazinul Olimpic, va mai cuprinde un ştrand, 225 de locuri de parcare, 2 locuri de joacă pentru copii, un anfiteatru, un aqualand, baruri, restaurante, cafenele şi pizzerii.
 
Valoarea proiectului a fost de 20 de milioane de euro, la care primăria Târgovişte a constribuit cu 50%, restul venind e la UE. 


PE ACEEAŞI TEMĂ:
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: