FOTO Sinistraţii din Văleni, nevoiţi să se mute în alte comune pentru că nu mai au terenuri pe care să îşi construiască o nouă locuinţă

FOTO Sinistraţii din Văleni, nevoiţi să se mute în alte comune pentru că nu mai au terenuri pe care să îşi construiască o nouă locuinţă

Guvernul a trimis acolo ajutoare constând în materiale de construcţii (pentru o locuinţă standard de 72 de mp), iar autorităţile judeţene le-au dat bani ca să îşi poată cumpăra un nou teren (5.000 lei).

Drama celor 20 de familii din Văleni Dâmboviţa, afectate în luna martie de alunecările de teren creşte de la o zi la alta. 38 de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele. Bătrânii se dezlipesc cel mai greu de locul în care au trăit până acum. Drama este cu atât mai mare cu cât sinistraţii nu au terenuri pe care să fie construite case noi în Văleni, ci trebuie să îşi caute teren în comunele învecinate.

În plus, cei care au case nelocuite, în zone sigure, nu vor să le vândă sau au crescut mult preţurie după evenimentele neplăcute.
 
Doamna Maria vine în fiecare zi la ce a mai rămas din casa sa. "Nu îmi să cred că am rămas fără nimic. Ama avut aici două case, iar acum mai e în picioare doar una, dar nu ştiu pentru cât timp, pentru că pământul fuge mereu. Am o livadă în care am plantat peste 100 de cireşi. Am investit toată tinereţea mea aici. Nu mă gândeam că o să ajung aici, că o să fiu evacuată. Am avut foarte multe lucruri aici, strânse de ani de zile", spune femeie în vârstă de 75 de ani, care doarme acum la copii. 

 
Guvernul a trimis acolo ajutoare constând în materiale de construcţii (pentru o locuinţă standard de 72 de mp), iar autorităţile judeţene le-au dat bani ca să îşi poată cumpăra un nou teren (5.000 lei).
 
"Cine să mai muncească, cine să o mai ia de la capăt, pentru că eu pot să pic oricând. Ajutorul de la Guvern e prea mic", mai spune femeia. 

 
"Deocamdată mulţumim pentru toate ajutoarele primite. Ni s-au dat prin Crucea Roşie 5.000 de lei şi acum ni se vor da ajutoarele materiale. Dacă sunt sănătos sper să am puterea să imi ridic o nouă casă, pentru că asta am făcut, asta ştiu. Soţia a plecat în Anglia pentru a munci şi pentru a strânge ceva bănuţi. Sper ca firma de asigurări să îmi dea banii pe asigurare", spune un alt proprietar afectat. 
 
Sătenii se plâng că Primăria Văleni nu a băgat un utilaj care să le îndrepte cât de cât drumul distrus pentru că mulţi sunt bătrâni şi abia mai merg. 
 
"E foarte greu, mai ales dacă mai ai şi bagaj. Ce e mare lucru să ne îndrepte drumul puţin?! Rămâne cu speranţele şi după venirea ministrului MAI. Pionul principal aici e primarul, care nu vrea să facă treabă. Suntem 15 familii în acest sat", spun bătrânii. 
 




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările