FOTO Cum şi-a salvat un ţăran livada din calea gerului. „Trunchiul absoarbe apa caldă din sol şi o transmite la muguri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pomii au fost, practic, păcăliţi de vremea caldă din februarie şi au început să înmugurească
Pomii au fost, practic, păcăliţi de vremea caldă din februarie şi au început să înmugurească

Căldura de la sfârşitul lunii februarie a făcut ca plantaţii întregi de peri şi caişi să înmugurească. Pomii au fost păcăliţi, spun agricultorii, iar mugurii au început să înflorească. România a fost lovită de un val de aer rece, polar, dar şi de "freezing rain" în săptămâna trecută, iar dezastrul se va vedea abia în perioada următoare.

Temperaturile scăzute de săptămâna trecută au distrus, deja, plantaţii întregi în toată ţara. Cei mai puţin afectaţi au fost proprietarii care deţin suprafeţe mai mici de livezi. Unii dintre ei, mai inventivi, cum este şi nea Costică din comuna dâmboviţeană Ulmi, s-a gândit să îşi îmbrace pomii într-o folie protectoare, menită să protejeze mugurii de vântul aspru şi de ploaia îngheţată care i-ar fi sufocat.

Pomi protejaţi de ger cu folie

"A fost perioada aceea foarte călduroasă şi muguruii au înflorit. Pomii au fost, practic, păcăliţi. Când am auzit că o să vină ploaia aceea îngheţată m-am gândit imediat la o soluţie care să salveze livada, pentru că pomii au apucat să înmugurească. Am îmbrăcat gutuii şi perii, pentru că ei înmuguriseră în perioada aceasta. Am zis să îi protejez de frig. Am protejat exact zona de coronament. Căldura se înmagazinează sub această folie şi rămâne constantă. Pe lângă asta, trunchiul absoarbe apa caldă din sol şi o transmite la muguri.  Varianta pe care am gândit-o chiar a dat roade şi am o satisfacţie în privinţa asta", ne-a spus Constantin Muşat, care are şi studii în domeniu.

Acesta are o livada de 3.000 de metri pătraţi în spatele casei din comuna Ulmi. Spune că norocul său a fost că are o suprafaţă relativ mică de livadă. În alte condiţii nu şi-ar fi permis acest lucru şi nu ar fi putut acoperi o suprafaţă mai mare.

"Am lucrat până noaptea târziu când a fost gerul acela mare. Am şi pomi pe care nu am mai putut să îi salvez. Mugurii deja au înflorit, iar gerul i-a ofilit. Mă bucur că am salvat o mare parte din livada care ar fi putut să fie compromisă. Îmi pare rău de fiecare pom ca şi de un copil", mai spune nea Costică.  

Pomi protejaţi de ger cu folie

Dezastrul mare ar putea fi în pomicultură, pe Valea Dâmboviţei, acolo unde pomicultorii vor face o analiză serioasă în zilele următoare.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite