FOTO Producătorii de cireşe ameninţă că lasă fructele neculese din cauza preţului oferit de samsari: „Ne oferă 2 lei. Culesul şi stropitul ne costă tot 2 lei“

FOTO Producătorii de cireşe ameninţă că lasă fructele neculese din cauza preţului oferit de samsari: „Ne oferă 2 lei. Culesul şi stropitul ne costă tot 2 lei“

Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că asocierea producătorilor este soluţia ideală pentru producători. În felul acesta vor putea vinde marfa direct în pieţe şi în supermarket-uri

Chiar dacă în pieţe rar găseşti cireşe sub 7 lei pe kilogram, pe Valea Dâmboviţei producătorii de cireşe sunt gata să lase fructele neculese din cauza preţului mic oferit de samsari. Oamenii spun că îi costă 2 lei culesul fiecărui kilogram de cireşe şi tot atât primesc şi de la intermediari.

Marius Oncescu are aproape 300 de cireşi, plantaţi pe o suprafaţă de trei hectare, iar anul acesta estimează că va culege 20 de tone de cireşe. 
 
„Producţia este foarte mare anul acesta, dar avem probleme cu desfacerea. De o lună de zile vin cireşe din străinătate, din toată Europa şi noi suntem nevoiţi să le dăm cu 2 lei. Cheltuiala cu culesul şi stropitul ne costă tot doi lei. Noi ne gândim dacă să le mai recoltăm sau nu. Am bătut şi la porţile Ministerului Agriculturii să verifice acel program prin care produsele româneşti intră în supermarketuri pentru că nu se întâmplă aşa”, spune pomicultorul.
 
 
Sunt producători care lasă culesul şi se duc personal la piaţă, însă această „manevră” nu poate dura mai mult de câteva zile pentru că nu are cine să le culeagă cireşele.
 
„Cireşii i-am moştenit de la bunici, dar în ultimii ani am încercat să plantez soiuri care rodesc mai mult. Producţie este, dar ne lovim de veşnica problemă a recoltării şi a desfacerii mărfii. Am vândut o parte din cireşe în acest engros improvizat de la Gemenea, dar am fost şi în Capitală să le vând. Aici am dat cu 2,5-4 lei, iar în Bucureşti am dat ceva mai mult, respectic 6-7 lei. Oricum, preţul se mai negociază puţin la faţa locului. E foarte greu să mai faci pomicultură în zilele noastre. Noi o facem din dragoste, pentru noi, pentru cei din jur. Asta am făcut de când ne ştim”, spune Ion Oprescu.
 
 
Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că asocierea producătorilor este soluţia ideală. În felul acesta oamenii vor putea vinde marfa direct în pieţe şi în supermarket-uri, unde preţurile sunt de trei ori mai mari decât la samsari.
 
„Suntem în plină campanie de recoltare a cireşelor, care sunt din belşug. Soiurile tradiţionale au mers foarte bine şi pomii sunt plini, însă preţul a scăzut drastic în ultimele săptămâni la producători, deşi pe piaţă este preţul cât de cât bun. Preţul scade foarte mult pentru că cireaşa este foarte perisabilă şi nu ai ce să mai faci cu ea, cum se face ţuică din prune. Noi nu facem rachiu din cireşe. Lucrurile astea descurajează producătorul”, spune Ion Oprea, director DADR Dâmboviţa.
 






 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: