Viaţă pentru Cezar, bebeluşul care are nevoie de 10.000 de oameni pentru a trăi: „Acest copil are steaua lui“

Viaţă pentru Cezar, bebeluşul care are nevoie de 10.000 de oameni pentru a trăi: „Acest copil are steaua lui“

Asociaţia “Împreună pentru Târgovişte”, la care a aderat şi fostul primar Gabriel Boriga, a anunţat demararea campaniei de strângere de fonduri pentru salvarea lui Cezar

Cezar Nica, un bebeluş de doar 3 luni, care s-a născut cu grave probleme de sănătate, aşteaptă ajutorul târgoviştenilor. Cezar a văzut lumina zilei pe 8 septembrie anul acesta, însă de atunci a trăit mai mult prin spitale. Boala care îi afectează inima şi plămânii se numeşte sindrom scimitar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cezar  se poate opera la o clinică din Londra, iar operaţia este gratuită, costurile fiind suportate de statul român. Familia însă, trebuie să asigure costurile cu transportul, recuperarea şi tot pachetul medical post-operatoriu.
 
Asociaţia „Împreună pentru Târgovişte“, la care a aderat şi fostul primar Gabriel Boriga, a anunţat demararea campaniei de strângere de fonduri pentru salvarea lui Cezar.
 
Ţinta: 10.000 de donaţii a câte 10 lei 
 
 
Proiectul întitulat „Viaţă pentru Cezar” are ca obiectiv obţinerea unor contribuţii financiare, din partea întregii comunităţi, a fiecărui cetăţean care vrea să se implice în salvarea acestui copil, prin donarea unei sume modice, de doar 10 lei. Familia a găsit o clinica din Londra unde copilul poate fi operat şi poate fi corectată malformaţia gravă a inimii şi a plămânilor cu care s-a născut. Chiar dacă operaţia este gratuită, restul cheltuielilor sunt costisitoare şi depăşesc posibilităţile familiei.
 
Banii pot fi donaţi zilnic, până pe 31 decembrie, la sediul asociaţiei din centrul vechi al municipiului (fostul sediul PNŢCD) între orele 10-17. Fiecare donator va primi o chitanţă cu suma donată şi va fi rugat să semneze pe panoul „Dă viaţă pentru Cezar!“.
 
 
Boriga: misiune imposibilă, dar vom reuşi
 
„Am semnale mari că cei mai mulţi dintre târgovişteni sunt oricând gata să ajute, oricând gata să îşi ofere sprijinul. Ăsta a fost unul din obiectivele noastre. Pentru fiecare donaţie va fi eliberată o chitanţă care să ceritifice acest lucru. Fiecare donator este rugat ca, în urma donaţiei, să se semneze pe panoul special amenajat «Viaţă pentru Cezar» expus la sediul Asociaţiei. Ţinta pe care ne-am propus-o este ca 10.000 de târgovişteni să doneze 10 lei. Este misiune imposibilă, dar vă asigur că fac absolut tot ce îmi stă în putinţă şi până la 31 decembrie nu o să am  niciun alt obeictiv, decât să fac ca 10.000 de târgovişteni să doneze 10 lei pentru Cezar. Se va strânge, în cel mai bun caz, suma de 100.000 de lei, sumă care va asigura, în luna următoare, perioada de recuperare, de tratament, costurile necesare transportului la Londra, unde se va efectua operaţia, pentru că sunt foarte multe cheluieli de care familia are nevoie”, a spus Gabriel Boriga.
 
Bunicul bebeluşului: nepotul său este un luptător 
 
 
Prezent la eveniment, bunicul lui Cezar a povestit cu ochii în lacrimi că nepotul său este un luptător şi crede în salvarea lui. Familia micuţului spune şi că dacă banii strânşi de Asociaţie vor fi mai mulţi decât are nevoie copilul, diferenţa o vor ceda altor cazuri umanitare.
 
„Eu am certitudinea că acest copil vrea să trăiască. Are steaua lui. La naştere s-a descoperit că are o fisură rectală. S-a operat şi operaţia a avut un succes. În timpul operaţiei, însă, s-a constatat o altă problemă, de data aceasta respiratorie. I s-au făcut investigaţii şi i s-a descoperit o malformaţie la inimă şi plămâni. Boala aceasta a fost descoperită în 1956 – sindrom scimitar. Acum el este intubat şi monitorizat absolut tot timpul", a spus Nica Afil Liviu, bunicul copilului.
 
„Acum vom vedea cu cine mai suntem Împreună pentru Târgovişte. Că vom ajunge sau nu la 10.000 de donatori, am convingerea că până la 31 decembrie ne putem mobiliza şi putem salva o viaţă. Vreau să pot spune la final de an că noi, câteva mii bune de târgovişteni, am oferit şansa la viaţă unui copil", a declarat Alexandru Gabriel Tudor, Preşedintele Asociaţiei „Împreună pentru Târgovişte“.
 
„Ne va schimba pe toţi în bine”
 
 
„Sper ca împreună să dăm un semnal că da, putem. Practic este o sumă accesibilă oricu. Este mai puţin decât un pachet de ţigări şi nu este un gest pe care să nu putem să îl facem. Ştiu că este imposibil să convingi 10.000 de oameni să doneze, dar acesta este proiectul comunităţii pentru un membru al comunităţii, care dacă va funcţiona ne va schimba pe toţi în bine, ne va demonstra tuturor că chiar putem să facem lucruri şi va lăsa loc şi pentru următorii să ştie că au o şansă", a spus Gabriel Boriga.
 
 Mobilizare generală
 
 
Campioanele Romaniei la baschet, fetele de la CSM Targoviste, împreună cu antrenorii lor au fost alături de Cezar şi au donat pentru şansa lui la viaţă. Jucătoarele Selena Kirberg, Marius Doba, Porchia Green, Monique Coker, Claudia Uşurelu, Anca Stoenescu, Tămirgeanu Volha, Raluca Alecu, Khadijah Whittington, Porsche' Sche' Poole, Jasmine Whatson, Elena Dincă, Andreea Hutanu, Chrissy Givens, în frunte cu antrenorul Dan Fleşeriu au ţinut să transmită un mesaj, prin gestul lor, de uniune pentru o cauză nobilă.
 
Cezar este sprijinit şi de micuţii fotbalişti de la Kinder Târgovişte. „Ne-am alaturat şi noi campaniei «Viaţă pentru Cezar».  Speram să ne urmeze exeplul cât mai multă lume şi în acest fel să îi salvăm viaţa micuţului de numai trei lui", a spus Cosmi Lunescu, antrenorul echipei.
 
 
Conturile în care puteţi dona sunt:
 
- Asociaţia "Împreună pentru Târgovişte": RO50RNCB0128140386500001. Cont la BCR în LEI.
- Nica Afil Liviu (bunicul copilului): RO55BPOS16010624963RON01. Cont la BancPost în LEI.
- Nica Tiberiu Gabriel (tatăl copilului) RO56BTRLEURCRT0264411601. Cont la Transilvania în EURO.
În oricare din conturi donaţi, trebuie să precizaţi: "Donaţie pentru Cezar".
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările