FOTO Furtuna violentă, de zilele trecute, a avariat centrul de recuperare a veteranilor şi militarilor răniţi de la Mănăstirea Dealu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
centru amvvd afectat de furtuna

Acoperişul clădirii în care se amenajează primul centru din ţară de recuperare a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii, a fost distrus de furtuna violentă care s-a abătut, zilele trecute, asupra municipiului Târgovişte.

Tabla de pe acoperiş a fost smulsă pe suprafaţă mare, iar interiorul clădirii, care se află în curs de amenajare, a fost inundat.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) „Sf.Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, clădirea din Mănăstirea Dealu, judeţul Dâmboviţa, în care Regele Mihai a urmat şcoala de ofiţeri şi în care se amenajează un centru de recuperare a veteranilor şi militarilor răniţi, a fost afectată de vremea rea din ultima perioadă.

centru amvvd afectat de furtuna
centru amvvd afectat de furtuna

„O furtuna de vară s-a năpustit lovind cu violenţă Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veterani de la Mânăstirea Dealu, Târgovişte. Ai impresia că Dumnezeu a trimis potopul pe pământ, suntem toţi îngroziţi, ne uităm la poze şi nu ne vine să credem. O parte din munca noastră, din păcate, s-a dus... Trebuie să ridicăm capul şi să mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu”, a scris, pe Facebook, preşedintele AMVVD, Marius Apostol.

Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilitati construieşte primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.

centru amvvd afectat de furtuna
centru amvvd afectat de furtuna

Asociaţia face un apel pentru strângerea fondurilor necesare reabilitării clădirii.

„Haideţi alături de noi sâmbătă, 27 iulie 2019 pentru a reclădi ceea ce furtuna a distrus!

Conturile în care se pot face donaţii către Centrul de Recuperare şi Refacere sunt :

LEI : RO55BRDE410SV50716134100

EURO : RO51BRDE410SV50716214100”

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.

Ideea înfiinţării acestui centru s-a născut dintr-o suferinţă. Pentru că militarii români, care au fost pe fronturile altora şi care s-au întors acasă cu diferite traume (fizice sau psihice) nu aveau unde să se trateze alături de familie, Marius Apostol, unul dintre militarii grav răniţi în Afganistan, a pus bazele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Alături de camarazii de arme s-a gândit să înfiinţeze în ţară primul centru pentru tratarea veteranilor şi a militarilor răniţi.

Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.

Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt luaţi în vizor atât văduvele, cât şi  copiii orfani.  

Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.

AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite